Memorialul „Nelu Schiau”, organizat în Stațiunea Râușor a ajuns, în acest an, la cea de-a XX-a ediție. Competiția s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, și a adunat la linia de start 100 de participanți. Un număr record de concurenți, de toate vârstele și din mai multe județe.
Cei prezenți s-au întrecut la schi și snowboard, iar cei mai rapizi au fost premiați de organizatori. Începând cu ediția cu numărul XXI, de anul viitor, familia regretatului Nelu Schiau și organizatorii acestei competiții au luat decizia ca evenimentul să se numească simplu „Cupa Râușor”.
„Râușorul a arătat parcă mai bine ca niciodată, cu pădurea și pârtia îmbrăcate în straie albe proaspete, toată ziua de ieri ne-am bucurat de soare și voie bună. 29 februarie a fost o zi cu de toate. Cu soare, cu zăpadă ca-n povești și cu fix 100 de participanți, majoritatea copii, la cea de-a XX-a ediție a Memorialului „Nelu Schiau”.
Pentru organizatori – Asociația de Turism Retezat – unitatea de management a Destinației ecoturistice Țara Hațegului – Retezat și Salvamont Hunedoara, evenimentul acesta este unul special, gândit cu sufletul pentru a cinsti memoria unui OM care a iubit cu adevărat muntele și meseria de salvator montan.
Prezentă pe pârtia de la Râușor, Carmen Schiau, soția fostului șef al salvamontiștilor hunedoreni, cu emoție în glas și în aplauzele tuturor, a propus ca următoarea ediție să ia numele stațiunii montane unde soțul ei și-a pierdut viața într-o acțiune de salvare.
Așa că, de anul următor, vă așteptăm cu drag la cea de-a XXI-a ediție a Cupei Râușor, concurs pe care Nelu Schiau și l-a imaginat și l-a botezat cu mult înainte de dispariția sa. Pentru atmosfera minunată, mulțumirile merg către participanți, sponsori, voluntari și parteneri media”, a declarat pentru GO Hunedoara, Anca Rusu, manager Destinația ecoturistică Țara Hațegului – Retezat – Asociația de Turism Retezat și organizator al acestei competiții.
Cel mai mare eveniment de până acum
„Ediția cu numărul XX a însemnat și cea mai numeroasă participare, mai precis am avut 100 de persoane înscrise. Au fost acordate cele mai consistente premii, am avut cea mai frumoasă vreme și așa mai departe.
Felicitări tuturor participanților! Felicitări câștigătorului de anul acesta al trofeului, Florin Zaharia, cu timpul pârtiei 39’99”! Mulțumesc pentru sprijin în organizare colegilor de la Serviciul Public Județean Salvamont Hunedoara, tinerilor de la Interact Club Hațeg, colegei Anca Rusu de la Asociația de Turism Retezat, administratorului Pârtiei de la Râușor și Moshu Sound.
Mulțumesc sponsorilor: Asociația de Turism Retezat, Serviciul Public Județean Salvamont Hunedoara, Societatea Română de Sălbăticie, Pensiunea Clif Alpin Râușor, Vila Silva & Parc Caffe Hațeg, Rotary Club Hațeg, Pensiunea Dora Râușor, Magneți Personalizați Timișoara, Interact Club Hațeg, 1001 Cosmetice Hațeg, Medianet Hațeg și Digital Vision Hațeg! Vă așteptăm la ediția XXI, care, așa cum am convenit cu cele două fete ale lui Nelu Schiau, se va numi „Cupa Râușor”, fără <Memorial>, pentru a-i da o notă mai veselă, în special pentru copiii și tinerii care participă la această competiție”, a declarat pentru GO Hunedoara, Alexandru Bulacu, prieten al regretatului Nelu Schiau și unul dintre organizatorii acestui eveniment.
Pentru a dezmorți și mai tare atmosfera unul dintre salvamontiști, mai exact Adrian Orzan, a îmbrăcat câteva haine femeiești și a făcut furori pe schiuri, pe pârtie, spre deliciul tuturor celor prezenți.
Concurenții care au scos cei mai buni timpi au fost premiați. Aceștia au primit cupe, medalii, diplome și diverse alte cadouri din partea sponsorilor.
Nelu Schiau a fost șeful Serviciului Salvamont Hunedoara și a murit în luna februarie a anului 2000. Imediat după acest nefericit eveniment, prietenii săi au luat decizia de a organiza un concurs de schi în memoria sa. Astfel că, din anul 2001 s-a demarat acest proiect. Nelu Schiau a fost un om de o energie debordantă, schior, cățărător, cuceritor a multor vârfuri inaccesibile majorității oamenilor. Din păcate, în 2000 și-a găsit sfârșitul chiar în Râușor, în timpul unei acțiuni de salvare.
Photo credit: Călin Pop.