Sub sloganul „Aleargă la înălțime!” se derulează, în acest an, la Cheile Buții, în Uricani, ediția cu numărul nouă a aprigei competiții de alergare montană Retezat SkyRace Intersport. O cursă dură, la care doar cei mai bine pregătiți sportivi se pot încumeta să lupte, contra timp, cu înălțimile, terenul accidentat și vremea capricioasă. Cei care nu realizează timpii limită impuși sunt descalificați.
În pas alergător, 28 de kilometri, până la cota 2.300
Retezat SkyRace Intersport este o competiție de skyrunning care se desfășoară, din 2012, în munții Retezatul Mic, din Parcul Național Retezat. Participanții au la dispoziție trei trasee. Dintre acestea, două sunt numai pentru sportivi de elită, iar unul chiar și pentru copii. Cel mai dificil traseu este traseul Custura. Acesta are 28 de kilometri lungime, 2.300 metri diferență de nivel, iar timpul limită de parcurgere este de opt ore.
„Acest traseu se adresează doar sportivilor, celor foarte bine pregătiți fizic și mental, cu experiență alpină consistentă și abilități exersate de orientare, celor cărora le place provocarea extremă sau celor care vor să-și testeze limitele”, a declarat, pentru GO HUNEDOARA, Lucian Al Mării, reprezentantul Organizației „Sport la Orice Vârstă”, unul dintre organizatorii evenimentului.
Cel de-al doilea traseu, care se încadrează la categoria dificil, este traseul Buta. Acesta are 23 de kilometri, 1.400 de metri diferență de nivel și timpul limită în care trebuie parcurs este de șase ore. Și acesta se adresează doar sportivilor antrenați, cu experiență alpină și abilități de orientare.
Traseu și pentru începători sau familii cu copii
Organizatorii au luat în calcul, în fiecare an, și organizarea unui traseu pentru alergătorii mai puțin experimentați, care doresc să se acomodeze cu concursurile, dar și pentru familiile cu copii. Este vorba de Traseul Valea Mării, ce are o lungime de șapte kilometri și o diferență de nivel de 300 de metri.
Mai sunt 570 de locuri disponibile. Înscrierile se încheie în 11 iunie
Anul trecut, din pricina pandemiei de coronavirus, organizatorii au decis să anuleze competiția, iar toate cele 430 de persoane care s-au înscris au fost „reportate” pentru ediția ce se va organiza în acest an, în perioada 19-20 iunie. Sunt o mie de locuri disponibile, iar înscrierile se pot face online până cu o săptămână înainte de startul competiției, respectiv 11 iunie. Fiecare participant trebuie, de asemenea, să achite o contribuție de participare în valoare de 170 de lei.
„La această competiție participă și foarte mulți sportivi străini. Am avut competitori chiar și din Noua Zeelandă. În fiecare an am avut invitați câțiva sportivi de elită, respectiv din primii zece alergători montani din lume. Suntem optimiști în ce privește organizarea acestei competiții. A apărut, totuși, vaccinul împotriva noului virus. Dar, cu toate acestea, suntem convinși că nu vom scăpa de măsurile ce ne-au fost impuse și până acum, respectiv măști, distanțare fizică. Măsuri care să minimizeze riscurile de răspândire a virusului Covid-19”, a mai menționat reprezentantul Organizației „Sport la Orice Vârstă”.
Acesta a mai susținut că evenimentul este organizat în colaborare cu Club Alpin Valea Jiului și Primăria Municipiului Uricani.
Înscrierile în competiție se pot face aici: https://retezat.skyrace.ro/detalii-inscriere/.