Plimbări de poveste cu mocănița de la Crișcior, pusă în mișcare pentru localnici și turiști. Sezonul călătoriilor turistice a fost deschis pentru doritori. Trenul de epocă, tractat de o venerabilă locomotivă cu aburi, veche de peste un secol, „pufăie” pe șine până în luna septembrie.
Turiștii care ajung în Țara Zarandului, dar și localnicii sunt invitați la o călătorie inedită pe drumul vechi al liniei ferate înguste dintre Brad și Crișcior, cu singura mocăniță care mai funcționează în județul Hunedoara.
Trenul de epocă circulă din 8 iulie până în 10 septembrie, având câte două plecări în zilele în care este pusă în mișcare. Așezați pe locuri, în vagoanele folosite odinioară pentru transportul ortacilor către Mina Gura Barza, cei mici, însoțiți de părinți ori bunici, pot gusta din farmecul acestei experiențe și admira, în același timp, un peisaj încântător.
Învăluită toată în aburi, locomotiva care trage vagoanele a fost fabricată în 1957, la Reșița, și chiar dacă are o vechime considerabilă, încă „pufăie” pe același „drum de fier” ce leagă Brad de Crișcior, în scop recreativ.
De bucurie are parte, de fiecare dată, când mocănița pleacă la drum, Georg Hocevar, omul din spatele acestor călătorii de poveste. Cetățeanul austriac, stabilit de mai mulți ani în România și „adoptat” de localnicii din Crişcior, a ţinut neapărat ca mocăniţa să nu ajungă la fier vechi. Aşa că a investit în pasiunea sa pentru trenuri. A cumpărat de la autorităţile române această porţiune de cale ferată, cu tot cu trenuleţul cu aburi pe care l-a recondiționat și transformat într-o atracție turistică de excepție a zonei Brad.
Astfel, în fiecare an, prichindei entuziasmaţi, alături de părinți sau bunici, se înghesuie iute în vagoane, pornind într-o plimbare relaxantă, de neuitat, cu „Thomas” – celebrul personaj din desene animate, cu care mai este asemuit trenul cu aburi de micii pasageri.
Mocănița străbate cei şapte kilometri ai traseului dintre Brad şi Crişcior, iar călătoria durează în jur de 45 de minute. Şi asta fiindcă bătrâna mocăniţă, veche de mai bine de o sută de ani, circulă cu o viteză redusă, de doar 15 kilometri la oră, timp în care turiștii aflați la bord pot admira în tihnă frumusețea peisajului.
Conform programului, trenul tras de locomotiva cu aburi circulă în fiecare joi și vineri, cu plecări din Gara Crișcior la orele 11:00, 13:00, 15:00 și din Gara Brad la orele 12:00, 14:00 și 16:00 (cursa de la ora 16:00 nu are retur). Plimbările se fac cu rezervare şi cu un număr minim de persoane. Capacitatea maximă este de 100 de locuri. În situația în care nu se strâng 20 de călători se anulează cursa, iar programul poate suferi modificări. Prețul unui bilet pentru plimbarea dus-întors este de 25 de lei pentru adulți, respectiv 15 lei pentru copii. Cei care doresc să facă o plimbare cu mocănița de la Crișcior sunt rugați să facă rezervări la numărul de telefon 0730.759.993.
După 10 septembrie, mocănița va fi garată „la odihnă” în depou, cel mai probabil, până la iarnă, când va șuiera, din nou, mândră, pe șine, în perioada cea mai magică din an, a sărbătorilor de iarnă, spre marea încântare a celor mai mici dintre pasageri care au șansa să îl întâlnească atunci, în timpul călătoriilor, chiar pe Moș Crăciun în persoană.
Calea ferată pe care circulă mocăniţa a fost construită în anul 1907, pentru transportul de cărbune către Uzina Electrică din Gura Barza. Traseul a funcționat până în 1998, când a fost închis. În 2001, linia a fost repusă în funcțiune, însă doar în scop turistic.
Pe lângă plimbarea cu mocănița, turiștii care ajung în Țara Zarandului mai au ocazia de a vizita Atelierul de locomotive din Crișcior, precum și Muzeul Aurului din Brad, unic în Europa.
Amatorii de plimbări cu mocănița sunt așteptați nu numai la Crișcior, ci și la Abrud. În Munții Apuseni, este un al doilea trenuleț de epocă de acest gen, pus în funcțiune de același investitor austriac Georg Hocevar și care oferă, pe perioada weekend-urilor, călătorii turistice, pe un traseu pitoresc minunat, până la Câmpeni, și retur. Un bilet dus -întors costă 35 de lei pentru adulți și 25 de lei pentru copii. Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0730. 759.993, la care se pot face și rezervări.