Este început de octombrie și, așa cum ne-a obișnuit de cinci ani încoace, Toma Coconea dă startul celei mai aprige competiții de alergare montană din Parâng: „Red Bull Outrun the Lift”/ „Tu vs. telescaun”. Alergătorii sunt așteptați să ia starul competiției la finalul acestei săptămâni, sâmbătă, 9 octombrie, și să doboare noi recorduri de viteză.
O cursă extrem de solicitantă
Pentru a câștiga cursa, sportivii trebuie să ajungă la linia de sosire înaintea telescaunului, parcurgând distanța de 2,5 kilometri, pe un teren accidentat, cu o diferență de altitudine de 615 metri. Toate acestea, într-un timp total sub 25 de minute, durata pe care o parcurge telescaunul. Aflată la cea de-a cincea ediție, competiția Red Bull Outrun the Lift este provocarea montană lansată de Toma Coconea pentru cei mai buni alergători montani din România.
Joi, ultima zi în care se pot face înscrieri
Este o competiție în care participanții sunt invitați să-și depășească limitele. Cei care nu au reușit să se înscrie până acum în competiție mai au timp să o facă până joi, la miezul nopții, adică 23:59. Organizatorii oferă, de asemenea, posibilitatea ca înscrierile să se facă și la locul desfășurării competiției.
„Până acum, s-au înscris în concurs 150 de sportivi, iar numărul maxim de locuri este în acest an este de 300. Și în acest an s-au înscris sportivi cu o formă fizică foarte bună și mă aștept ca și mai mulți participanți să depășească telescaunul. Sunt convins că în acest an vom avea și cel puțin două fete care vor bate telescaunul”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Toma Coconea, directorul sportiv al evenimentului, dublu vicecampion al celei mai dificile competiții de aventură montană din lume, Red Bull X-Alps.
Competiția „Red Bull Outrun the Lift” este organizată de binecunoscutul sportiv Toma Coconea, numit și „Șoimul din Parâng”, și Red Bull Events.
Doar 11 atleți au învins telescaunul
La edițiile precedente, sute de iubitori ai alergărilor montane s-au încumetat să lupte împotriva „bestiei de fier”, iar până acum doar 11 au reușit să o întreacă. Cel mai bun timp și recordul de până acum, de 20 de minute și 26 secunde, a fost obținut la ediția din 2018, de Gyorgy Szabolcs Istvan.
https://www.facebook.com/TomaCoconea/
Premii atractive pentru cei mai buni alergători
Participanții trebuie să aibă vârsta de minimum 18 ani la data înscrierii în competiție și să achite o taxă de participare de 100 lei. Câștigătorul competiției, atât la masculin, cât și la feminin, va primi suma de 1.500 de lei, ocupantului locului doi îi va fi înmânată suma de 1.000 de lei, în timp ce pentru locul trei va fi oferită suma de 500 de lei. Cei care reușesc să ajungă înaintea telescaunului la finalul competiției mai primesc un bonus de 500 de lei. Startul se va da sâmbătă, 9 octombrie, la ora 12:00, cu plecare de la baza telescaunului, în grupe de câte 20 de alergători, concomitent cu telescaunul.
Mai multe detalii pe: Red Bull Outrun the Lift 2021