Patinoarul artificial din Deva, amplasat în Parcul Cetate, se închide, la finele acestei săptămâni, în seara zilei de duminică, 27 februarie. Iubitorii sportului pe patine mai au la dispoziţie doar câteva zile pentru a se bucura de distracţia pe gheaţă.
„Am avut, într-un singur weekend, mii de persoane care au intrat pe patinoar și au practicat acest sport alături de copii sau apropiați. Atmosfera pe care am reușit să o creăm în Parcul Cetate din Deva a fost una de basm și ne bucurăm că am putut aduce zâmbetele pe chipurile tuturor celor care au ales să se distreze la patinoar, alături de noi”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Irinel Faur, directorul Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva.
Foto: Primăria Municipiului Deva
De la deschiderea patinoarului în 22 decembrie 2021 şi până în prezent, sute de deveni, copii și adulți, au ales acest mod pentru a-și petrece timpul liber.
Cei mai mici dintre patinatori, cu vârsta de până la 12 ani și cu domiciliul în reședința de județ, au avut accesul gratuit și încă se mai pot bucura de câteva zile pe patine.
Patinoarul artificial are o suprafață de 450 de metri pătrați și se află în administrarea Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva, Biroul Baze Sportive și de Agrement.
Vă recomandăm și: