Va fi forfotă mare, la finele acestei săptămâni, la Castelul Corvinilor din Hunedoara, dar și pe Pietonala Corvin. Lupte medievale, dansuri, lecții de tir cu arcul și de spadă, precum și spectacole de animație stradală, fachiri și momente de iluzionism și magie, sunt doar câteva dintre ingredientele care îi vor întoarce în timp pe cei prezenți, vineri și sâmbătă, 27 și 28 mai, la cea de-a șaptea ediție a Târgului European al Castelelor. Prezenți la eveniment vor fi, în premieră, și producători locali din județul Hunedoara. Așadar, negustorii și-au pregătit marfa și îi așteaptă pe târgoveți, cavalerii își ascut săbiile, iar muzica și dansurile medievale se vor „asezona” cu bucatele alese.




„Ne bucurăm că, din nou, obiective importante din România au ales să își prezinte oferta turistică la Muzeul Castelul Corvinilor. În paralel, vor avea loc o serie de manifestări în centrul orașului, pe Pietonala Corvin. Îi așteptăm pe vizitatori și cu o expoziție de pictură, intitulată «Castele și cetăți din România», a cărei vernisaj va avea loc imediat după deschiderea târgului, în sufrageria Bethlen. În curtea castelului, pe parcursul acestor zile vor avea loc o serie de demonstrații ale ordinelor cavalerești, astfel că, din nou, Curtea Husarilor se va transforma într-un adevărat sat medieval. Va fi un weekend în care cei ce vin la Hunedoara vor putea intra în contact cu alte obiective similare pe care să le includă în planurile de vacanță”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Sorin Tincu, directorul Muzeului Castelul Corvinilor.
21 de expozanți, din țară, vin la Hunedoara
Prezenți la eveniment vor fi 21 de expozanți din toată țara. Este vorba despre cetăți, palate, castele, muzee, case memoriale și centre de informare turistică.
La ediția din acest an a Târgului European al Castelelor se vor prezenta cu standuri: Cetatea Alba Iulia, Castelul Bran, Castelul Karolyi, Carei, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, Cetatea Medievala Malaiesti / InfoTurism Salasu de Sus, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, Cetatea Feldioara – Marienburg, Cetatea Medievală Râşnov, Cetatea Medievală Târgu Mureș, Cetatea Făgăraş, Cetatea Rupea, Cetatea Devei, Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică Hd, Muzeul Octavian Goga, Cetatea de Scaun a Sucevei – Suceava Princely Fortress, Castelul Sturdza – Miclăușeni, Cetatea Ardud, Centrul de Turism Arad, Cetatea Neamț, Palatul Culturii – Iași, și, bineînțeles, gazda, Muzeul Castelul Corvinilor.



Cupa „Ioan Corvin” la tir cu arcul și History Run
Alte două evenimente de excepție vor avea loc în acest weekend, la Hunedoara. Este vorba despre Cupa „Ioan Corvin” la tir cu arcul, ce se va desfășura sâmbătă, 28 mai, tot la Castelul Corvinilor, iar duminică, 29 mai, va avea loc evenimentul History Run.
Programul târgului:
VINERI, 27 mai:
- 10:00: DESCHIDEREA OFICIALĂ – curtea exterioară a Castelului Corvinilor
- 09:00 – 17:00: Prezența expozanților la standuri
- 09:00 – 17:00: Prezența producătorilor locali la standuri
- 10:00 – 16:00: Program interactiv cu publicul: lupte medievale, dansuri, lecții de tir cu arcul, lecții de spadă – Ordinul Cavalerilor de Hunedoara și Asociația Castelul din Carpați
- 17:30 – 18:30: Tur al castelului, pentru expozanți
- 20:00 – 22:00: Pe Pietonala Corvin Hunedoara, spectacole de animație stradală
- 20:00: Animație de zi: dans medieval, lupte cavalerești, tir cu arcul
- 21:00: Spectacol cu foc (QUO VADIS), dans, lupte, efecte speciale
SÂMBĂTĂ, 28 mai:
- 09:00 – 17:00: Prezența expozanților la standuri
- 09:00 – 17:00: Prezența producătorilor locali la standuri
- 10:00 – 16:00: Program interactiv cu publicul: lupte medievale, dansuri, lecții de tir cu arcul, lecții de spadă – Ordinul Cavalerilor de Hunedoara și Asociația Castelul din Carpați
- 20:00 – 22:00: Pe Pietonala Corvin, spectacole de animație stradală: „MAGUL CAPISTRANO” – program interactiv de iluzionism și magie.

Castelul Corvinilor este unul dintre cele mai impresionante obiective de arhitectură gotică și renascentistă din Europa, fiind adesea plasat printre cele mai frumoase castele din lume. Obiectivul turistic de la Hunedoara își asumă în continuare un rol activ în promovarea României și a obiectivelor turistice importante din țară.
Vă recomandăm să citiți și: