Pentru că zilele devin tot mai scurte și friguroase, odată cu a doua zi din octombrie, Castelul Corvinilor din Hunedoara trece la orarul de iarnă. Astfel, până anul ce vine, în 31 martie, Muzeul Castelul Corvinilor va putea fi vizitat în fiecare zi de luni, în intervalul orar 12:00 – 17:00, iar de marți până duminică, între orele 9:00 și 17:00.
Proiectele derulate la castel îl fac tot mai atractiv
O serie de proiecte, majoritatea pe fonduri europene, transformă, treptat, Castelul Corvinilor, precum și zona adiacentă, într-un tărâm și mai fermecător. Și, toate acestea vor fi posibile în numai câțiva ani. Actualmente, este în desfășurare un proiect de reabilitare a străzii Castelului, a cărei ultimă reabilitare a avut loc în urmă cu 70 de ani.
Un nou proiect, în valoare de aproximativ 6 milioane de euro, care vizează obiectivele din castel ce nu au putut fi incluse în primul mare proiect de restaurare, va schimba și mai mult faimosul monument istoric.
Cea mai spectaculoasă intervenție va avea loc pe Turnul Buzdugan, unde va urma să fie refăcută armura Cavalerului. De asemenea, vor fi restaurate frescele din Sala Dietei. Terasa de artilerie va beneficia și ea de un interes ridicat, fiind locul în care se va crea un spațiu extrem de atractiv pentru vizitatori. Totodată, zona dintre Turnul Alb și Turnul Pustiu va fi și ea accesibilă vizitatorilor, creându-se astfel un spațiu care va transpune vizitatorul în timpul unui asediu din secolul XV.
Același proiect mai cuprinde restaurarea Gropii Urşilor şi punerea acesteia în circuitul de vizitare, curăţarea fântânii din curtea interioară, refacerea instalațiilor electrice şi de iluminat şi crearea unui sistem de supraveghere video unitar dotat cu camere video wireless.