Zona montană de agrement Râușor, din masivul Retezatul, vine, începând cu acest sezon, cu o ofertă tentantă, pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Două noi pârtii sunt pregătite să primească oaspeți. Practic, domeniul schiabil de aici s-a extins de la 350 de metri de pârtie la 3.500 de metri. Două teleschiuri vor face transportul schiorilor și au fost montate noi instalații pentru „fabricat” zăpadă. Și, pentru că mai sunt mici lucrări de finalizat, sezonul de schi se va deschide abia din 8 decembrie.
Zăpada nu a ocolit, zilele acestea, nici zona montană de agrement Râușor. Stratul de zăpadă măsoară peste 10 centimetri și se anunță un sezon plin.
„Săptămâna viitoare va fi instalată noua pompă, instalată pentru a face față sistemului actual pentru înzăpezire. Înainte erau cinci hidranți pentru tunurile de zăpadă artificială, iar acum am mai completat cu 12. Asta, pentru că s-a mărit domeniul schiabil. Acum, sunt trei variante de coborâre. Varianta ușoară, ce pornește din vârful vechii pârtii, pentru începători, varianta medie și Pârtia Neagră, pentru avansați. Dacă până acum aveam 350 de metri de pârtie, din acest sezon avem circa 3.500 de metri”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Bill Moldovan, unul dintre principalii investitori din Râușor.
Două teleschiuri și mai multe „făbricuțe” de zăpadă
Două teleschiuri vor face mai facil urcușul pentru schiori. Unul este instalat în partea de jos ți va transporta câte două persoane, iar celălalt în partea de sus transportă câte o persoană.
Pentru zilele în care zăpada naturală nu va fi suficientă, sunt pregătite să intre în acțiune șase lănci, amplasate pe zonele abrupte, și trei tunuri.
Râușorul este în plină ascensiune, iar de anul viitor va avea și telescaun. Potrivit lui Bill Moldovan, „multe sezoane, de acum încolo, vom vorbi despre premiere, la Râușor”.
Zona de agrement, una dintre principalele porți de intrare în Retezat
Ca să ajungeți la Râușor trebuie mai întâi să ajungeți în comuna Râu de Mori. Aveți ocazia să treceți prin Suseni, acolo unde ați putea vizita, vara, dar și iarna, Mănăstirea Colț și Cetatea Colț, pe care Jules Verne avea s-o facă faimos prin romanul său „Castelul din Carpați”.
Complexul Turistic Râușor, situat la o altitudine de 1.200 de metri, se află la circa 30 de kilometri de oraşul Haţeg, iar accesul spre staţiune este posibil de pe Drumul Naţional 68, Haţeg – Caransebeş, prin comuna Râu de Mori.