De momente cu adevărat înălțătoare au avut parte toți cei care au luat parte la concertul de colinde „Lumina Crăciunului”, organizat în această săptămână, marți, în Peștera Bolii. Un număr impresionant de persoane, peste o mie de oameni, au primit în suflete frumoasele colinde românești, interpretate impecabil de surorile gemene Suzana și Daciana Vlad, dar și de Corala Sacerdotes a Episcopiei Devei și Hunedoarei.
A fost o seară plină de trăiri intense, de bucurie și frumos. O seară cu adevărat magică.
„Evenimentul a fost o reușită din toate punctele de vedere, iar momentele petrecute în peșteră cu adevărat înălțătoare. Atât gemene Suzana și Daciana Vlad, cât și Corala Sacerdotes au adus bucurie în sufletele noastre ale tuturor. Iar numărul de participanți a fost impresionant. Au fost prezenți atât hunedoreni, cât și spectatori din alte județe ale țării”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Ionuț Drăgotesc, organizator și inițiator al acestui eveniment.
Locul, ales în urmă cu 14 ani
Prin intermediul acestei manifestări, organizatorii au reluat o veche tradiție a recitalurilor în sala mare a peșterii, ce datează din perioada interbelică. Manifestarea își dorește și să promoveze această destinație turistică ce a devenit în ultimii ani și una culturală.
Iar Peștera Bolii nu este un loc ales întâmplător. Acum 14 ani, când Ionuț Drăgotesc a decis să se implice în organizarea unui astfel de eveniment, în preajma Crăciunului, s-a gândit că acesta trebuie să aibă loc într-un cadru special. Și, plecând de la locul unde în urmă cu aproape 2000 de ani a venit în lume Mântuitorul Iisus Hristos, i-a venit în minte Peștera Bolii, un loc aparte, tainic, încărcat de mister.
De-a lungul vremii, pe micuța scenă din peșteră au evoluat nume mari ale cântecului popular românesc.
Concertul de colinde, care strânge an de an sute de oameni în Peștera Bolii, este organizat de Mondo TV, Mondo FM, în colaborare cu Episcopia Devei și Hunedoarei, Mănăstirea Lainici, Asociația Ecologistă PetroAqua și Comexim R Lupeni.
La Peștera Bolii se ajunge foarte ușor, înainte de intrarea în Petroșani, dinspre Deva, din Drumul Național 66, urmând indicatoarele care semnalizează prezența peșterii.
Vezi aici un scurt fragment din cadrul evenimentului: https://www.facebook.com/100001090220433/videos/5713936972064643/