Parcul Cetate din Deva va fi, la sfârșit de săptămână, gazda unui eveniment super antrenant: Primul „Party Fitness Urban” cu chingi.
Mișcarea în aer liber și distracția vor merge mână-n mână. Ce mai pui că vor fi și premii pentru cei care vor răspunde provocărilor și vor participa la concurs. Așadar, rezervați-vă două ore din timpul vostru, sâmbătă, 9 martie, de la ora 11:00, și faceți mișcare în natură!
„Mi-am propus ca în acest an să facem 50 de antrenamente, în tot atâtea săptămâni consecutive. Cel ce se va desfășura sâmbătă va avea numărul 24. Iar de data aceasta vom organiza și primul party. Vom încerca să creăm o atmosferă prietenoasă pentru adolescenți, pentru tineri, pe care ne dorim să îi aducem alături de noi să facă mișcare în aer liber alături de prieteni ori familie. Vom avea și un foto corner, unde pot să creeze amintiri”, a declarat pentru GO Hunedoara, Doru Dorobăț, fondatorul Fitness Urban în România.
Concurs cu premii pentru amatorii de sport în aer liber
Așadar, pregătiți-vă pentru antrenament în aer liber pe muzica lui DJ Robi, urmat de un concurs cu premii. Concursul se va desfășura pe secțiuni, fete și băieți și se adresează amatorilor de sport în aer liber. Ocupantul locului întâi va fi remunerat cu suma de 500 de lei, locul al doilea cu 300 de lei, iar locul trei cu 200 de lei.
Totodată, participanții la eveniment vor primi gustări sănătoase și băuturi bio, de la producători locali.
Pe cei de la Fitness Urban îi găsiți în fiecare sâmbătă, de la ora 10:00, în Parcul Cetate sau în Parcul Bejan.
Evenimentul este organizat de Fitness Urban și Chingi Expert din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva.