Dacă vrei să ajungi în „inima Retezatului” în perioada de iarnă, priveliștea este una de vis, mai ales că acum a început să ningă în această zonă. Este o oază de relaxare pentru oricare membru al familiei, de la mic, la mare.
Una dintre porțile de intrare în Parcul Național Retezat se află în apropierea Barajului Gura Apelor, de unde priveliștea aproape îți taie respirația, iar accesul până aici se poate realiza și cu mașina. De cum urci spre Râul Mare, peisajul este unul feeric, indiferent de anotimpul în care alegi să vizitezi aceste locuri. Ca să ajungi la baraj, drumul străbate, cel puțin în ultima jumătate, pădurea, muntele, iar pe alocuri găsești și bucăți mai mici sau mai mari de stâncă pe șoseaua care șerpuiește alături de Râul Mare.
Barajul artificial, construit între anii 1975 și 1986 pe valea Râului Mare, era, la acea vreme, cel mai mare baraj de anrocamente și miez de argilă din Europa, aflându-se la aproximativ 40 de kilometri distanță de orașul Hațeg.
Peste 200 de milioane de metri cubi de apă în lacul de acumulare
Barajul de la Gura Apelor sau Gura Apei se află la intrarea în Parcul Național Retezat din Munții Retezat și are o suprafață de 390 de hectare. Dimensiunile lui sunt impresionante, acesta având o înălțime de 168 de metri, lungimea coronamentului este de 460 de metri, adâncimea maximă este de aproximativ 160 de metri, iar lățimea barajului la bază este de 574 de metri. De asemenea, lacul de acumulare are aproximativ 210 milioane de metri cubi de apă, dimensiunile întregului baraj le întrec de trei ori pe cele ale piramidei lui Keops. Amenajarea hidroenergetică Râul Mare-Retezat are rolul de producere a de energie electrică, dar și de regularizare a cursului râului și de atenuare a undelor de viitură. Ultima verigă finalizată este formată din lacul de acumulare, barajul și hidrocentrala de la Sântămăria-Orlea. Lacul de acumulare de la Orlea asigură alimentarea cu apă a aproape jumătate din județul Hunedoara, a orașelor Hațeg, Călan, Simeria, Deva. Barajul Gura Apelor este amplasat la confluența râurilor Lăpușnicul Mare, Lăpușnicul Mic și Râul Șes, în locul numit Gura Apelor.
Barajul Gura Apelor se află în drumul spre Poiana Pelegii, unul dintre locurile în care mulți dintre turiști aleg să campeze. Și aceasta este o zonă cu peisaje superbe, de unde poți alege să parcurgi mai multe trasee turistice, pe cărările muntelui.
1 Review for Barajul Gura Apelor – peisaj feeric la una dintre porțile de intrare în Parcul Național Retezat
Drumul de acces e o rusine, dar se poate face cu masina „mica” (atentie, nu prea joasa). Ajuns sus, merita efortul, peisajul e superb, lacul e foarte mare. A ramas destul de salbatic, nu prea gasesti nimic, „doar” natura, de care sa profiti. Unii merg si se instaleaza pe malul lacului, se pare ca e autorizat. Nu mi se pare chiar normal, asta daca vrem sa pastram ceva frumos si natural. Sunt destul de multe deseuri lasate de „oameni”, doar nu trebuie „pasaport” sa ajungi acolo. Pentru drumetii trebuie echipament mai de munte, de acolo spre alte obiective (lacul Bucura, etc.), locurile sunt splendide si nu prea „sus” (cam 1000m).
This site processes personal data. Details about this activity can be found here. By continuing to use the site you accept the conditions for the processing of personal data.OkPrivacy policy