Poftiți în vagoane! Bătrâna Mocănița de la Crișcior-Brad, în vârstă de peste 100 de ani, este repusă în funcțiune și este pregătită să plimbe, din nou, turiștii, începând cu data de 3 iulie, în fiecare zi de vineri și sâmbătă.
Mocănița transporta pe vremuri ortacii din Țara Moților la Mina Gura Barza, iar acum îi bucură pe cei care își doresc o plimbare de neuitat cu bătrânul tren, tractat de o locomotivă cu aburi.
Programul mocăniței Crișcior-Brad
Reprezentanții Asociației pentru Păstrarea Liniilor Înguste din România, au făcut public programul de funcționare al mocăniței pentru acest an. Astfel, conform orarului stabilit, trenul tras de locomotiva cu aburi va circula, în fiecare sâmbătă și duminică (din 3 iulie, până în 12 septembrie 2020), cu plecări din Crișcior, la orele 11:00, 13:00 și 15:00, și din municipiul Brad, din Gara CFR Brad, la orele 12:00, 14:00 și 16:00.
Mocănița Crișcior-Brad, oprește și la Biserica Mare Ortodoxă în Brad. Rezervările se fac telefonic (0730 759993). Prețul biletelor este de 20 de lei pentru adulți, dus-întors, iar pentru copii prețul unui bilet dus-întors este de 10 lei.
Călătorie de aproximativ 45 de minute cu Mocănița Crișcior-Brad
Asociația este condusă de Georg Hocevar, un om de afaceri austriac ce s-a stabilit de mai mulți ani în Crișcior, el fiind cel care a repus în funcțiune linia de cale ferată îngustă din Țara Moților, pentru că este pasionat de trenurile vechi, de epocă.
Mocănița Crișcior-Brad, străbate cei şapte kilometri ai traseului dintre localitățile Brad şi Crişcior, iar plimbarea durează aproximativ 45 de minute, pentru că bătrânul tren, vechi de mai bine de 100 de ani, circulă cu o viteză de circa 15 kilometri la oră. Calea ferată pe care circulă mocăniţa a fost construită în anul 1907, pentru transportul de cărbune către Uzina Electrică din Gura Barza.
Sursa foto: Facebook/Mocanita Brad Criscior Mocanita