Schi, snowboard și concerte live susținute de Șuie Paparude, Argatu’, Țapinarii și mulți alții. De toate acestea vor avea parte cei care ajung, în acest final de săptămână, în Stațiunea Parâng, în cadrul festivalului „Winterfest”. Evenimentul, aflat la cea de-a III-a ediție, se desfășoară în perioada 13-16 februarie.
Festivalul „Winterfest” a început astăzi și se va desfășura până duminică, în 16 februarie, în stațiunea montană Parâng.
În ediția din acest an, cei prezenți au posibilitatea de a lua parte la cursuri de schi și snowboard, ce se vor desfășura în două zile ale festivalului (destinate atât începătorilor, cât și celor avansați), concursuri de schi și snowboard slalom (destinate atât începătorilor, cât și celor avansați), concursuri de sărituri la trambulină prin foc schi/snowboard/bicicletă, concursuri de sărituri pe apă schi/snowboard, concursuri de volei în zăpadă.
Pentru a completa pachetul de activități desfășurate pe pârtie, organizatorii și-au propus să înlăture frigul prin intermediul jocurilor de iarnă. Așadar, provocarea lansată festivalierilor este de a testa rezistența, cunoștințele și munca în echipă, pentru a finaliza diverse probe. Îndrăzneții și nu numai, au ocazia să participe la aceste noi jocuri de iarnă gândite special, cum ar fi ștafeta bulgărilor de zăpadă, maraton de creare a oamenilor de zăpadă, campionat de beer pong și multe altele.
Concerte live și multă distracție la Winterfest
Turiștii și iubitorii muntelui și ai sporturilor de iarnă, care participă la acest festival, vor avea parte și de concerte live. Atmosfera va fi întreținută de Șuie Paparude, Argatu’ & Moș Martin, Adrian Despot& Cezar Popescu (Vița de Vie Acu2tic), Mihnea Blidariu& Nick Făgădar (Luna Amară acustic set), Țapinarii, Suburbia11, Gojira & Planet H, K-lu, DJ Sauce, Kosta, MadLiquid, Grecescu, Dodo, Prankie, Drunken Pineapple, Ikim Calin, Adrian Saguna și Mi Rel B2B Alex Pintilie.
Sursa foto: https://www.facebook.com/winterfestromania/photos/
Fotografiile sunt din edițiile precedente ale festivalului