Sportivul Avram Iancu, din Petroșani, bibliotecar de profesie, cel care a reușit să traverseze înot Canalul Mânecii, dar și să înoate în Dunăre, împotriva curentului, peste 18 ore, fără costum de neopren, a fost nominalizat pentru performanța mondială a anului 2021 la înot în ape deschise. Specialiștii în domeniu l-au ales pe sportivul român, alături de alți 14 înotători din lume, pentru originalitatea înotului și pentru rezistența de a pune în practică „imposibilul”. Pe lângă decizia juraților, Avram Iancu mai are nevoie și de voturile celor de acasă pentru ca titlul de „Performance of the Year” în lume să ajungă în România.
Performanțe incredibile
Sportivul petroșănean reușește de fiecare dată să surprindă cu ambiția sa și dorința de a se autodepăși. De fiecare dată alege să înoate în ape în care mulți dintre noi nu s-ar încumeta să bage un deget. Dar el alege să o facă pentru a promova sportul. Anul trecut, în 9 septembrie, a înotat 18 ore și 30 de minute, împotriva curentului, în Dunăre, reușind să parcurgă 26 de kilometri. Anul acesta, în 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române, Avram Iancu a înotat în apele înghețate ale râului Bega din Timișoara, în timp ce afară termometru indica temperatura de – 5 grade Celsius, iar vântul sufla cu putere. În ciuda condițiilor vitrege, sportivul a reușit să parcurgă în înot aproximativ două sute de metri.
„Ceea ce a ținut de brațele mele am făcut. Am realizat o performanță unică. Dacă doriți ca această performanță românească să fie desemnată Performanța anului în lume, vă rog să o votați ca atare. Am depășit demult perioada dorinței de afirmare și că acest demers nu este atât de important pentru mine. Este mai important pentru compatrioții noștri care mai găsesc bucurie și satisfacție doar în astfel de biruințe românești”, a declarat, pentru GO Hunedoara, sportivul hunedorean Avram Iancu.
Cum votezi?
Performanțele pe care a reușit să le stingă sportivul hunedorean merită să fie apreciate și recompensate la nivel mondial. Așadar, puteți să îl votați pe Aram Iancu până pe 31 ianuarie, urmând doi pași: Prima dată vă înregistrați rapid aici: Login – World Open Water Swimming Association
Apoi votați aici: Avram Iancu (Romania) – World Open Water Swimming Association .
Organizația mondială a înotului World Open Water Swimming Association, cu sediul în California va desemna câștigătorul pe 7 februarie.