Bazinul de înot din municipiul Hunedoara s-a redeschis, luni, 29 noiembrie, pentru cei care doresc să facă mișcare ori să se relaxeze în spațiile special amenajate. Din păcate, însă, normele sanitare în vigoare permit accesul publicului la doar 30 la sută din capacitate. De asemenea, accesul se face numai în baza certificatului verde ori a unui test negativ. Iar programarea este obligatorie.
„Bazinul a fost închis din martie, anul trecut, pentru public, dar nu și pentru sportivi care în toată această perioadă au putut să își desfășoare antrenamentele. Acum, însă, ne bucurăm că am reușit să redeschidem și publicului. Oamenii au fost extrem de fericiți că au putut să se relaxeze la bazin, după o lungă perioadă de restricții. Calitatea apei din bazine este extrem de bună și asta se datorează sistemelor performante de filtrare pe care le avem, iar sauna a fost recent renovată, alături de alte zone ale complexului”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Dan Colesniuc, administratorul Complexului Sportiv „Michael Klein” Hunedoara.
Renovări efectuate în vara acestui an
În vara acestui an, în incinta bazinului de la Hunedoara au fost efectuate o serie de lucrări de renovare.
„Au fost efectuate o serie de lucrări extrem de necesare, cum ar fi refacerea zonei vestiarelor, renovarea saunei, realizarea unor rampe pentru persoanele cu dizabilităţi. Anul viitor sperăm să reușim să refacem sistemul de climatizare”, a mai menționat Dan Colesniuc.
Acces limitat …
Deocamdată, accesul în incinta bazinului este limitat din cauza pandemiei de Covid-19. Astfel, dimineaţa pot intra maximum 30 de persoane, deoarece, în prima parte a zilei au loc şi antrenamente ale sportivilor de performanţă, iar seara pot intra cel mult 60 de persoane.
Toate persoanele care doresc să intre în Bazinul de Înot Hunedoara trebuie să prezinte un certificat verde (care se obține dacă sunteți vaccinați împotriva SARS-COV-2, dacă ați trecut prin boală în ultimele 30 de zile sau dacă aveți un test negativ certificat de o entitate medicală abilitată).
… și doar pe pază de programare
Reprezentantul Complexului Sportiv „Michael Klein” Hunedoara a mai precizat că persoanele care doresc să își petreacă timpul liber în incinta bazinului trebuie să facă o programare prealabilă. În caz contrar, ar putea avea constata că nu pot intra. Programările se fac telefonic, la numărul 0254-710170.
Publicul va avea acces la bazinul de înot din Hunedoara după următorul program:
– de luni până vineri (inclusiv) între orele 07:00 – 12:00, respectiv de la 19:00 la 21:30.
– sâmbăta de la 07:00 la 21:30
– duminica de la 07:00 la 17:00.