Bucatele tradiționale și muzica de calitate fac casă bună, la Deva, și în acest an. Pentru trei zile, în perioada 29 septembrie – 1 octombrie, vor avea loc Zilele Recoltei. Comercianți și producători locali vă așteaptă, în Piața Cetății, să le vizitați standurile și să vă alegeți din bunătățile pe care le-au pregătit, iar interpreți renumiți de folclor, dar și de muzică ușoară vor întreține atmosfera de sărbătoare. Totodată, puteți vizita și câteva obiective turistice din zonă.
„Comercianți și producători tradiționali vor fi gata să vă încânte cu legume și fructe de sezon, conserve și dulcețuri, produse apicole și lactate, must și vinuri românești, ceaiuri, flori, suvenire, ceramică și alte produse de artizanat. Nu lipsesc bucatele tradiționale și dulciurile. Atmosfera de sărbătoare este completată, zilnic, începând cu ora 17:30, cu spectacole folclorice și muzică ușoară”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Cristian Fodor, directorul Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva, organizator al evenimentului alături de Primăria Deva.
Târgul este deschis zilnic, între orele 9:00 și 22:00, pe toată durata evenimentului.
Așadar, dacă decideți să vă petreceți weekendul la Deva, luați în calcul și vizitarea Cetății Deva, a Palatului Magna Curia, iar mai apoi vă puteți relaxa la Aqualand. De neratat sunt și I Giardini di Zoe, de la Banpotoc, aflată la o aruncătură de băț de municipiul Deva, iar o plimbare cu vaporașul pe Mureș este mai mult decât relaxantă.
Programul evenimentului:
- VINERI, 29 septembrie, ora 17:30
Spectacol folcloric susținut de: Letiția Mihuțiu, Gheorghe Lăscoiu, Ovidiu Nechita, Cristina Stănilă, Cristian Fodor, Costi Dumitru, Mariana Suciu, Liviu și Antonela Ferche Buțiu, acompaniați de grupul instrumental condus de Alin Joldeș, Mihaela și Ciprian Istrate, alături de grupul instrumental „Ceterașii de pe Câmpie”.
- SÂMBĂTĂ, 30 septembrie, ora 17:30
Mihaela Oprea, Roxana Olșanschi, Vremuri, The Story, DJ Project & Ioana Ignat, Liviu Teodorescu & Band.
- DUMINICĂ, 1 octombrie, ora 17:30
Spectacol folcloric susținut de soliștii: Vlad Lință, Cătălina Furdui, Cătălin Hașa, Cristian Țăran, Adrian Lucaci, Nicolae Flaviu Cristea, Ana Almășana Ciontea, Ciprian Roman și Liliana Laichici.
Acompaniază grupul instrumental condus de prof. George Cîlțea.
Spectacolele vor fi prezentate de Cristina Ursu.