Castelul Corvinilor din municipiul Hunedoara ar putea primi titlul de „Destinația anului 2022, în România” dacă, până pe 10 aprilie, va strânge suficiente voturi. Iar acest lucru depinde de voi, cei care îl îndrăgiți și considerați că povestea sa de veacuri merită să fie auzită. Așadar, susțineți cel mai frumos castel din România în competiția Destinatia Anului, completând formularul de susținere disponibil pe site-ul www.destinatiaanului.ro !
„Participarea la această competiție va aduce Castelului Corvinilor, dar și municipiului Hunedoara, mai multă expunere, iar asta înseamnă mai mulți vizitatori. Am fi încântați dacă am câștiga, însă nu vom dezarma dacă vom pierde. Consider că această competiție, dacă o putem numi așa, este un sondaj, care ne va arăta care sunt preferințele turiștilor”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Sorin Tincu, directorul Muzeului Castelul Corvinilor.
Așadar, duminica viitoare, în 10 aprilie, va fi ultima zi în care mai puteți vota. Campania se va desfășura în trei etape. Prima este cea de nominalizări pentru Finala Regională (24 Februarie 2022 – 10 Aprilie 2022). Următoarea este etapa Regională (10 Aprilie 2022 – 30 Aprilie 2022), iar cea de-a treia este etapa Națională (1 Mai 2022 – 30 Iunie 2022).
Foto: Sergiu Răzvan
Vă recomandăm și: