Se anunță o seară și o noapte magică, sâmbătă, la Muzeul Castelul Corvinilor, în „Noaptea muzeelor”. Gulguțele aprinse de cercetași vor lumina cerul nopții, iar pe fațada castelului vor fi proiectate diferite imagini. Intrarea, pentru trei ore, între 21:00 și 00:00, va fi gratuită.
„Îi așteptăm să ia parte la eveniment pe toți cei care doresc să se întâlnească cu istoria, dar și cu tinerii – viitorul nostru. Sâmbătă după-masă, începând cu ora 16:00, cercetașii hunedoreni vor organiza activități pentru copiii de toate vârstele, urmând ca de la ora 21:00 să se aprindă luminile gulguțelor, iar porțile Castelului Corvinilor să se deschidă pentru toți cei care vor să îl viziteze gratuit”, a declarat Sorin Tincu, directorul Muzeului Castelul Corvinilor.
Potrivit organizatorilor, de la ora 22:00, vizitatorii vor avea parte de o altă surpriză. Pe fațada Castelului Corvinilor vor fi proiectate imagini (videomapping). În total, vor fi trei proiecții, la distanță de 30 de minute (22:00, 22:30, 23:00).
Muzeul Casa Breslelor și Muzeul de Arheologie, Istorie și Etnografie Hunedoara vor fi și ele deschise publicului, iar intrarea este gratuită pe parcursul acelorași trei ore.
Vă recomandăm și : Castelul Covinilor a trecut la programul de vară | GO Hunedoara
Încă o poartă de intrare către Castelul Corvinilor | GO Hunedoara
Ansamblul Castelul Corvinilor vizitat cu un singur bilet | GO Hunedoara