Concertul de colinde „Lumina Crăciunului” va însufleți Peștera Bolii și în acest an. Sute de persoane sunt așteptate să participe la acest eveniment de tradiție, care a luat ființă în anul 2008. Concertul va avea loc luni, 12 decembrie, de la ora 17:00.
„Este un concert de colinde tradiționale, ce va fi susținut, în acest an, de către Paula Hriscu și Corala Sacerdotes a Episcopiei Devei și Hunedoarei. Totodată, îl vom avea alături și pe Preasfințitul Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Ionuț Drăgotesc, inițiatorul acestui eveniment.
Locul, ales în urmă cu 14 ani
Prin intermediul acestei manifestări, organizatorii au reluat o veche tradiție a recitalurilor în sala mare a peșterii, ce datează din perioada interbelică. Manifestarea își dorește și să promoveze această destinație turistică ce a devenit în ultimii ani și una culturală.
Iar Peștera Bolii nu este un loc ales întâmplător. Acum 14 ani, când Ionuț Drăgotesc a decis să se implice în organizarea unui astfel de eveniment, în preajma Crăciunului, s-a gândit că acesta trebuie să aibă loc într-un cadru special. Și, plecând de la locul unde în urmă cu aproape 2000 de ani a venit în lume Mântuitorul Iisus Hristos, i-a venit în minte Peștera Bolii, un loc aparte, tainic, încărcat de mister.
De-a lungul vremii, pe micuța scenă din peșteră au evoluat nume mari ale cântecului popular românesc.
Concertul de colinde care strânge an de an sute de oameni în Peștera Bolii este organizat de Mondo TV, Mondo FM, în colaborare cu Episcopia Devei și Hunedoarei, Asociația Ecologistă PetroAqua, Comexim R Lupeni și Centrul Sf. Ecaterina
La Peștera Bolii se ajunge foarte ușor din Drumul Național 66, urmând indicatoarele care semnalizează prezența peșterii.