Un eveniment de înaltă ținută a reușit să organizeze municipalitatea din Hunedoara, la aniversarea a o sută de ani de fotbal în orașul corvinilor. Peste 7.000 de persoane au luat parte, la sfârșitul săptămânii trecute, la meciul omagial, disputat între fostele glorii de la Corvinul și foști mari fotbaliști ai naționalei României. Iar la finalul zilei, într-un timp record, de aproximativ o oră, s-a reușit strângerea fondurilor necesare, respectiv 47.000 de euro, pentru achiziţionarea brand-ului „FC Corvinul Hunedoara 1921”
. Banii au fost strânși în urma unei licitații de tricouri, ce au aparținut unor nume importante din fotbalul românesc și internațional, organizate de Ioan Andone. Tricoul lui Andone a ajuns la primarul Hunedoarei, al lui Michael Klein, la președintele CJ Hunedoara, iar Mircea Rednic a licitat pentru propriul său tricou.
„Acest eveniment a fost gândit în cele mai mici detalii, iar munca întregii echipe a dat roade. Sunt încântat de sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, precum și de implicarea lui Ioan Andone. Fără acest om era aproape imposibil să aduci această pleiadă de jucători, foști jucători ai echipei naționale, la Hunedoara. Tot el a reușit să îl aducă la Hunedoara pe cel mai important om din fotbal, în momentul de față, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Ginu Iorgulescu, pe cel mai important antrenor român, Cosmin Olăroiu, dar și pe renumitul gazetar sportiv, Ovidiu Ioanițoaia, însoțit de Alin Buzărin, un alt nume important al gazetăriei sportive. Cred că nimeni nu s-a așteptat la numărul impresionant de oameni care au luat parte la acest eveniment. Iar atmosfera pe care au creat-o a fost una de legendă”, a declarat, pentru GO Hunedoara, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu.
Patru foști jucători ai Corvinului, cetățeni de onoare
Mircea Rednic, Dorin Mateuț, Florea Văetuș și Ioan Petcu, foștii fotbaliști ai Corvinului Hunedoara, au devenit cetățeni de onoare ai orașului, primind distincția „Cheia Orașului Hunedoara”.
„Este o onoare, sunt mândru ca sunt cetățean de onoare al orașului în care m-am născut, am crescut, am iubit și unde m-am realizat și ca om și ca fotbalist. Reprezintă ceva deosebit pentru mine și le mulțumesc oficialităților și oamenilor din oraș pentru ceea ce mi-au oferit întotdeauna”, a declarat Rednic după ce a primit distincția.
Naționala „de aur” a României a învins fostele glorii ale Corvinului, scor: 7 – 4
Sâmbătă dimineaţă, hunedorenii au fost invitaţi la o expoziţie de fotografie, programe de meci şi insigne, organizată de Asociaţia Suporterilor Corvinişti. Mai apoi, pe stadionul municipal, unde intrarea a fost liberă, s-a desfășurat un meci omagial disputat între fostele glorii de la Corvinul și foști mari fotbaliști ai naționalei României. Din naționala „de aur” a României au făcut parte: Bogdan Stelea, Miodrag Belodedici, Dan Alexa, Iulian Miu, Vasile Maftei, Răzvan Raț, Iosif Rotariu, Dănuț Lupu, Daniel Pancu, Ioan Sabău, Costel Gâlcă, Ciprian Marica, Ianis Zicu, Ionel Dănciulescu, Florin Răducioiu, Viorel Moldovan, Marius Niculae. Antrenor: Cosmin Olăroiu.
Corvinul a fost reprezentant de fostele glorii, Ioan Andone, Mircea Rednic, Romulus Gabor, Dorin Mateuț, Ioan Petcu, Florea Văetuș, Nicșa, Bogdan Andone. Antrenori: Mircea Lucescu și Remus Vlad. Meciul s-a încheiat cu scorul 7-4 pentru naționala „de aur”. Sărbătoarea a continuat cu un concert al trupei „Compact”, urmat de un impresionant foc de artificii.
Banii pentru recuperarea brand-ului Corvinul, obținuți în timp record
După evenimentul organizat la Hunedoara, Ioan Andone, reprezentant al primarului Hunedoarei în Consiliul de Administraţie al CS Hunedoara, a organizat o licitație de tricouri ale unor glorii ale fotbalului românesc și internațonal. Cu banii strânți, urmează să se facă achiziţia mărcii „FC Corvinul 1921”. Întreaga sumă a fost strânsă într-un timp record, de aproximativ o oră.
Printre tricourile licitate au fost cele ale lui Ioan Andone, Mircea Lucescu, Mihai Leu, Miodrag Belodedici, Romulus Gabor, Bogdan Stelea, Iosif Rotariu, Michael Klein, Ioan Petcu, dar şi ale unor staruri din fotbalul mondial.
„În dimineața zilei în care s-a organizat licitația, Andone a primit din Spania patru tricouri, semnate de foştii mari jucători: Luis Figo, Fernando Hiero, Roberto Carlos şi Gareth Bale. Acestea au venit cu dedicație «Pentru Fotbal Centenar Corvinul – prietenului nostru Andone». Din aceste donații s-a strâns suma necesară pentru achiziția brandului. Mulți au fost uimiți că, într-o singură oră, s-a reușit strângerea întregii sume de bani necesară”, a mai precizat Bobouțanu.
Unde au plecat tricourile marilor fotbaliști, licitate la Hunedoara
Primii care au donat în conturile deschise, după licitație, au fost președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, și administratorul public al județului, Costel Avram. Aceștia au achiziționat tricoul lui Michael Klein, pe care, ulterior, l-au donat Primăriei Hunedoara. În ce privește sumele de bani licitate, cei doi reprezentanți ai județului au dorit să rămână confidențiale. De asemenea, 11 consilieri ai CL Hunedoara, în frunte cu primarul municipiului, au licitat pentru tricoul lui Ioan Andone.
„O sumă importantă de bani a fost licitată de Mircea Rednic, cel care și-a achiziționat propriul tricou. Și acesta a donat bunul pentru care a licitat tot municipalității. Astfel, tricourile cu numele celor trei glorii ale fotbalului vor fi păstrate la loc de cinste la clubul sportiv hunedorean. Le mulțumesc, în mod deosebit, tuturor celor care au participat la acest eveniment și au donat sume importante de bani pentru ca numele echipei Corvinul să revină acasă, la Hunedoara”, a mai menționat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu.
Tricoul lui Ioan Petcu a fost achiziționat de Florin Cazacu, primarul municipiului Brad.
Dan Bobouțanu a mai precizat că „încă de luni dimineața am reluat discuțiile cu omul de afaceri bucureștean care deține marca «FC Corvinul 1921». Iar în momentul în care vom avea în conturi toți banii, vom pleca la București, unde, la notar, vom perfecta toate actele și, totodată, vom merge la Registrul de Invenții și Mărci, pentru a ne înregistra cu această marcă. Din acel moment, această siglă se va regăși în patrimoniul Primăriei Hunedoara”.
Primul echipă de fotbal a Hunedoarei, fondată în 1921, s-a numit Fero Sport. Ulterior, echipele Hunedoarei au purtat şi numele Energia şi Metalul, dar cea mai reprezentativă, emblemă a orașului, a fost Corvinul. În anii ´80, această echipă a avut cele mai mari performanţe din istoria fotbalului hunedorean. A participat în Cupa UEFA şi a obținut locuri în fruntea clasamentului Diviziei A. Tot în anii ´80, la Corvinul Hunedoara au fost legitimaţi câţiva dintre cei mai apreciaţi fotbalişti din România.