Cavaleri și domnițe, din 19 obiective istorice din țară și de peste hotare, au animat cel mai frumos castel din Europa, Castelul Corvinilor, la cea de-a IX-a ediție a Târgului European al Castelelor. Au fost două zile de poveste, în care vizitatorii castelului au avut ocazia să participe la demonstraţii de lupte medievale, dans și lecţii de tir cu arcul şi de spadă.
Atmosferă de poveste în Castelul Corvinilor
Evenimentul, unic în România, ce a avut loc, vineri și sâmbătă, 7 și 8 iunie, s-a desfășurat în Sala Cavalerilor, unde au fost amenajate standurile celor 19 participanți la târg. În curtea interioară au avut loc o serie de demonstrații de lupte medievale, oferite de Ordinul Cavalerilor de Hunedoara şi Asociaţia «Castelul din Carpaţi», dar și dans medieval. A fost cu adevărat o atmosferă de poveste, cu personaje ce i-au purtat pe vizitatorii în vremuri de mult apuse.
„La ediția din acest an, pe lângă participanții din țară, au fost prezenți și reprezentanți ai unor obiective istorice din Polonia și din Bulgaria, de la Castelul Bacik. Ne dorim ca de anul viitor să dăm o dimensiune și mai amplă acestui eveniment. Cu cât crește numărul turiștilor, cu atât cresc veniturile municipalității”, a declarat, pentru GO Hunedoara, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu.
„Numărul turiștilor crește constant, de la an la an. Speranțele sunt mari, mai ales că am avut un debut de an foarte bun. Ca urmare, ne așteptăm ca în acest an să avem aproximativ 500.000 de vizitatori”, a declarat directorul Muzeului Castelul Corvinilor, Sorin Tincu.
Hunedoara, între cele mai apreciate destinații turistice din țară
Județul Hunedoara s-a numărat, la ediția din acest an a competiției „Destinația anului”, printre cele mai apreciate destinații turistice din țară. Castelul Corvinilor și Cetățile Dacice din Munții Orăștiei au obținut primul loc în această cursă.
Castelul Corvinilor a fost câștigătoare la secțiunea „Atracții cultural educative”, în timp ce Cetățile Dacice sunt Destinația Anului 2024, la secțiunea „Tărâmuri cu istorie și tradiție”.
La ediția din acest an a Târgului European al Castelelor s-au prezentat reprezentanți de la: Muzeul Cetatea Neamț, Castelul Bran, Castelul Karolyi, Castelul Magna Curia – Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, Cetatea Medievală Mălăiești, Muzeul Național Brukenthal, Cetatea Feldioara – Marienburg, Cetatea Medievală a Severinului – Castelul de Apă, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, Cetatea Făgăraş, Zamek Ksiaz W Walbrzychu, Cetatea Deva, Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică a județului Hunedoara, Institutul Cultural de Stat – Centrul Cultural „Castelul Balcik”, Cetatea de Scaun a Sucevei, Castelul Sturdza – Miclăușeni, Cetatea Ardud, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, și, bineînțeles, gazda, Muzeul Castelul Corvinilor.