Muzeul Trenulețelor „Valentin Banciu” din Hunedoara își așteaptă vizitatorii cu noi surprize. De curând, a fost realizată, ireproșabil, așa cum, de altfel, sunt realizate toate modulele de aici, până în cel mai mic detaliu, o machetă a Depoului de locomotive Timișoara.
Toate locomotivele și vagoanele care se „odihnesc” pe șinele din depou fac parte din impresionanta colecție strânsă, pe tot parcursul vieții, de către regretatul pilot de raliuri hunedorean Valentin Banciu.
Întreg depoul este atât de real că parcă aștepți, în orice moment, să auzi întreaga zarvă creată de muncitori și locomotive.
„Rând pe rând, noi machete vor fi realizate în muzeu, astfel ca, la un moment dat, întreaga colecție a lui Valentin Banciu să poată fi prezentată publicului. Acum, vizitatorii noștri pot admira o replică a Depoului Timișoara, în care au mai fost așezate încă câteva piese din colecție. Macheta a fost realizată de către Dragoș Sogard, cel care a făcut și celelalte module din muzeu, iar peisajul de către Dana Ille”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Delia Cărmănuș, administratorul Muzeului trenulețelor „Valentin Banciu”.
Istoria Timișorei, strâns legată Hunedoara
Istoria Timișoarei este strâns legată de Hunedoara. În secolul XV, după ce a fost cetate regală a lui Carol Robert de Anjou, cetatea Timișoarei ajunge sub stăpânirea lui Ioan Huniade.
„Acesta mărește vechea cetate, o înconjoară cu două rânduri de șanțuri, o înzestrează cu tunuri și o lărgește astfel ca să cuprindă și populația exterioară formată din români și sârbi. Astfel iau naștere suburbiile Pălanca Mare (aprox. Cartierul Fabrică) și Pălanca Mică”, scrie Ioan Cotoc, în volumul „Depoul de locomotive Timișoara”.