Prima zi de octombrie aduce schimbări în ce privește programul de vizitare al sitului arheologic Sarmizegetusa Regia, din Munții Orăștiei. Astfel, toamna aceasta, în perioada 1 octombrie – 30 noiembrier, capitala regatului dac va putea fi vizitată între orele 9:00 și 18:00.
Prețul unui bilet este de 15 lei pentru adulți și 5 lei pentru elevi, studenti, pensionari. Deși a fost un an plin de restricții cauzate de pandemia de coronavirus, peste 61.000 de turiști au trecut pragul cetății dacice.
„Pe parcursul întregului an 2019, un număr de 77.254 de turiști au vizitat situl de la Sarmizegetusa Regia, în timp ce anul acesta, până la 30 septembrie, au fost 61.170 de vizitatori.
Însă sezonul nu s-a încheiat, iar dacă vremea va fi frumoasă cu certitudine vor mai fi turiști interesați să urce în capitala dacilor. În ce privește veniturile, anul precedent s-au încasat 898.274 de lei din vânzarea de bilete și suveniruri, în timp ce anul acesta s-a strâns suma de 844.633 lei.
În acest an s-au vândut foarte bine suvenirurile”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Melania Iscru, de la Biroul de presă al Consiliuluii Județean Hunedoara, în administrarea căruia se află cetatea dacică Sarmizegetusa Regia.
Turiști sunt așteptați, în continuare, să admire frumusețile acestor locuri încărcate de istorie care au îmbrăcat straiele viu colorate ale toamnei. De asemenea, administrația sitului arheologic Sarmizegetusa Regia le recomandă turiștilor să respecte normele privind combaterea răspândirii Covid-19, pe timpul vizitei în cetate.
Ansamblul cetăților dacice din Munții Orăștiei, format din șase fortărețe și folosit de Decebal pentru apărare contra cuceririi romane, a fost inclus pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO în 1999.