Oaspeți de seamă vin, vineri, 17 decembrie, să colinde pe scena din fața Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, începând cu ora 19:00. Îndrăgitul interpret de folclor Călin Brăteanu, împreună cu Ceata de la Boroaia – Suceava vor aduce în fața devenilor colinde și obiceiuri de iarnă din zona Bucovinei. Jocul caprei, al ursului, jocul măștilor, al moșului și al babei, precum și jocul căiuților îi vor încânta pe cei prezenți la eveniment.
„Ne bucurăm de asemenea oaspeți și sperăm să fie o surpriză plăcută și pentru devenii care vor fi prezenți în această seară la eveniment. Fiecare zonă a țării are obiceiuri de Crăciun unice și este foarte important ca acestea să fie transmise mai departe generațiilor care urmează pentru a nu se pierde în negura vremii”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Cristian Fodor, șef Serviciu Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva.
Spectacole de colinde se vor derula și în acest weekend, dar și săptămâna viitoare până joi, 23 decembrie.