Turiștii și localnicii care vor poposi, duminică, 21 august, între orele 11:00 și 13:00, în Deva Citadel, vor putea asista la rondul cavalerilor Gărzii Cetății. Aceștia vor efectua activități de strajă și patrulare între zidurile monumentului istoric, în zona Foișorului de la Poarta II.
„Turiștii vor putea să asculte frumoasele legende și istoria fascinantă a Cetății Deva, considerată una dintre cele mai importante fortificații medievale din Transilvania. Cei care doresc vor putea să participe la activități de inițiere în scrimă și tir cu arcul. De asemenea, vor avea posibilitatea să afle amănunte despre folosirea armelor medievale și antrenamentele specifice oștenilor”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Cristian Fodor, șef Serviciu Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva.
Accesul în cetate se poate face numai pe jos, pe la Poarta 1.