Cu ocazia Lunii Pădurii, ce se sărbătorește în fiecare an în perioada 15 martie – 15 aprilie, Administrația Parcului Național Retezat a lansat un concurs de fotografie. Oricine are o poză în care a reușit să surprindă minunata pădure, poate să se înscrie la acest concurs până în data de 31 martie.
Câștigătorii vor fi anunțați în prima zi din aprilie, iar aceștia vor primi în dar câte un album foto cu The National Retezat Park.
Acest eveniment are ca scop evidențierea rolului pădurii în menținerea echilibrului în natură, precum și sensibilizarea publicului și a factorilor decizionali cu privire la importanța pădurilor și a rolului lor esențial în menținerea echilibrului ecologic la nivel global.
Ce trebuie să faci?
Așadar, dacă ai surprins în imagini misterioasa pădure, în timpul plimbărilor făcute, atunci nu ezita să trimiți, la adresa de email comunicare.retezat@gmail.com, menționând numele autorului, cea mai reușită fotografie și un scurt text cu privire la tema din acest an – Pădurea și sănătatea. Astfel, ai șansa să câștigi unul din cele cinci albume cu Parcul Național Retezat. În data de aprilie, de Ziua Păsărilor, vor fi anunțați cei cinci câștigători.
„În fiecare an APNR desfășoară activități educative cu ocazia Lunii Pădurii atât în mediul online, cât și în teren. În acest an, am decis să implicăm publicul mai mult în Luna Pădurii, prin organizarea acestui concurs foto. Ne bucurăm că deja avem înscriși și așteptăm cât mai mulți să împărtășească cu noi frumusețile pădurii”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Lucia Ursu, reprezentanta Administrației Parcului Național Retezat.
APNR nu recomandă înscrierea fotografiilor care au suferit transformări datorită prelucrării digitale excesive: exagerări ale culorilor, contrastului, schimbări de culoare şi alte manipulări evidente. Mai mult, vor fi promovate lucrări ale căror valoare provine din calitatea lor intrinsecă, originalitate, creativitate, expresivitate.