De 1 mai, turiștii care vor vizita Sarmizegetusa Regia vor avea parte de o surpriză de proporții. Vor putea admira reconstituiri ale construcțiilor de cult realizate cu ajutorul unui echipament special pus la dispoziție de specialiștii din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca. Totodată, vor fi prezentate aplicații cu reconstituiri 3D ale zonei sacre de la Sarmizegetusa Regia. Aceste aplicații conțin imagini 3D și descrierea unor artefacte care au fost descoperite de-a lungul timpului în urma cercetărilor arheologice.
De asemenea, tot din prima zi a lunii mai, Sarmizegetusa Regia trece la programul de vară. Astfel, până în 30 septembrie, va putea fi vizitată în fiecare zi, de luni până duminică, în intervalul orar 9:00 – 20:00.
An de an, capitala regatului dac este vizitată de zeci de mii de turiști, impresionați de vestigiile care se găsesc aici. În a doua parte a epocii fierului aici s-a dezvoltat cea mai mare așezare din perioada respectivă, documentată până în prezent pe teritoriul României. Sarmizegetusa Regia a reprezentat centrul politic, administrativ și religios al regatului dacic, fiind totodată și reședința ultimului rege al dacilor, Decebal.
Vă recomandăm să citiți și: