Telecabina care facilitează accesul în Deva Citadel va funcționa din nou, începând din această toamnă. Lucrările sunt aproape de final, iar edilul șef al urbei susține că la sfârșitul lunii septembrie se va face recepția finală.
Noul ascensor are o capacitate aproape dublă față de cel vechi, iar paralel cu banda de rulare a fost montată și o scară de ugență. Și zona pietonală de la poalele cetății îi va aștepta pe turiști cu o nouă înfățișare.
Lucrările de înlocuire a telecabinei au fost demarate în noiembrie 2021, în cadrul unui proiect inițiat de Primăria Municipiului Deva.
A fost modernizată instalația de transport înclinat, sistemele de comandă și siguranța funcțională a acestora, precum și cele două stații între care circulă telecabina.
Și zona pietonală de la poalele cetății va avea o nouă înfățișare.
De asemenea, camerele tehnice dintre cele două stații au fost redimensionate, pentru noile fluxuri de turiști.
Totodată, grupurile sanitare au fost modernizate, iar rampele pentru persoanele cu deficiențe neuromotorii adaptate la standardele și normativele în vigoare.
„Lucrările sunt finalizate în proporție de peste 90 la sută. În următoarele două săptămâni va fi montat pavimentul în piațetă și granitul pe scările din fața stației de urcare. Totodată, am dat drumul documentelor pentru obținerea autorizatiei ISCIR. Spre finalul lunii septembrie, vom face recepția finală a lucrărilor și telegondola va fi redată circuitului turistic. Investiția este de peste 18 milioane de lei, bani ce provin din bugetul local”, a declarat, pentru GO Hunedoara, primarul municipiului Deva, Florin Oancea.
Prețul biletelor rămâne neschimbat
În ce privește prețul biletelor, acestea vor rămâne neschimbate. Adulții vor plăti 20 de lei, pentru o plimbare cu telegondola, în timp ce copiii, 10 lei, a mai menționat primarul municipiului Deva.
Vechea telecabină a fost oprită în 22 noiembrie 2021, după ce a funcționat vreme de 15 ani, din anul 2005 şi avea o capacitate de 16 locuri.
Până la finalizarea lucrărilor, însă, accesul în Cetatea Deva se poate face, „la pas”, pe la Poarta 1.