Un final de săptămână cu multă zăpadă și distracție, se anunță în zona de agrement Râușor, din Masivul Retezat. S-a așternut un nou strat de zăpadă, iar peisajul este fermecător. Pârtia principală este numai bună pentru practicarea sporturilor de iarnă și este posibil să fie deschisă și ce-a de-a doua pârtie.
„Stratul de zăpadă este optim pentru practicarea sporturilor de iarnă, pe pârtia principală. Mai avem de amenajat circa 50 de metri din cea de-a doua pârtie și, dacă vom reuși, o vom deschide în acest weekend. Vă așteptăm și la nocturnă, vineri și sâmbătă! Iar sâmbătă, de la ora 20:00, avem petrecere cu muzica anilor 80 la Retezat pub!”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Bill Moldovan, principalul investitor din Râușor.
În Râușor, nocturna funcționează în fiecare zi de miercuri, vineri și sâmbătă, în intervalul orar 17:00 – 20:30. Totodată, teleschiul funcționează de marți până duminică de la 9:00 la 17:00.
Zona montană de agrement Râușor, din masivul Retezatul, vine, începând cu acest sezon, cu o ofertă tentantă, pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Trei pârtii noi sunt pregătite să primească oaspeți. Practic, domeniul schiabil de aici s-a extins de la 350 de metri de pârtie la 3.500 de metri. Două teleschiuri vor face transportul schiorilor și au fost montate noi instalații pentru „fabricat” zăpadă.
Prețuri la transport pe cablu
Cei care doresc să folosească instalațiile de transport pe cablu trebuie să știe că pentru o zi, costurile sunt de 110 lei, pentru adulți, și 80 de lei pentru copii. Dacă se optează pentru folosirea acestora pentru un interval de patru ore, costurile sunt de 80 de lei, pentru adulți, și 60 de lei, pentru copii, iar pentru două ore 60 de lei, pentru adulți.