Statuia lui Iancu de Hunedoara din centrul municipiului este, de câteva zile, străjuită de două tunuri noi. Acestea sunt replici și au dimensiuni mai mari fața de cele care s-au aflat aici până de curând. Cele vechi urmează să fie recondiționate și amplasate la Corvin Castle.
„Noile tunuri medievale vor străjui statuia lui Iancu din centrul oraşului. Vechile tunuri medievale sunt acum recondiţionate şi vor fi amplasate pe Terasa de artilerie a Castelului Corvinilor. Acestea fiind mai mici, se încadrează perfect în acest spațiu”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara.
Ioan de Hunedoara a fost un mare aristocrat al regatului Ungariei, care își avea domeniul feudal la Hunedoara. A devenit ulterior ban al Severinului, comite de Timișoara, voievod al Transilvaniei și regent al Ungariei. Era unul dintre cei mai bogați nobili ai Europei timpului său.
Momentul cel mai important din toată existența lui Iancu de Hunedoara a fost bătălia de la Belgrad, din 1456, momentul în care invazia otomană în Europa, aparent implacabilă, a fost oprită. Iancu de Hunedoara este înmormântat în catedrala catolică de la Alba Iulia, piatra sa de mormânt fiind păstrată până astăzi în acest lăcaș. Numele său este amintit pentru prima dată în actul de donație emis de Sigismund de Luxemburg pe 18 octombrie 1409, ca fiu al unui cavaler de curte, pe nume Voicu. El a murit la 11 august 1456, răpus de ciumă în tabăra de la Zemun (Belgrad).
Ioan de Hunedoara este înmormântat la Alba Iulia, în Catedrala Sf. Mihail. Pe piatra sa funerară stă înscris „s-a stins lumina lumii”. Până și sultanul Mahomed al II-lea i-a adus omagiul său: „Cu toate că a fost inamicul meu, la moartea lui, m-am întristat, pentru că lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om”.