Aproximativ 3000 de păsări de apă, din 18 specii, iernează în acest an pe cele patru lacuri de acumulare din Geoparcul UNESCO Țara Hațegului: Ostrov, Păclișa, Sântămăria Orlea și Covragiu. Acestea au fost surprinse și inventariate, în această perioadă, de o echipă care colectează, an de an, informații pentru Recensământul Internațional al Păsărilor de Apă.
Este o reală plăcere să le urmărești, iar acest lucrul este la îndemâna oricui trece prin aceste locuri. Așadar, dacă aveți drum prin Țara Hațegului, admirați-le în tihnă!
Grațioasele lebede și-au făcut casă în Țara Hațegului
Din cele 18 specii fac parte: lebăda de vară, rața de pădure, rața pestriță, rața fluierătoare, rața mare, rața sulițar, rața mică, rața cu cap castaniu, rața moțată, rața sunătoare, ferăstrașul mare, lișița, corcodelul mic, corcodelul mare, pescărușul sur, cormoranul mare, stârcul cenușiu și egreta mare.
Cele mai numeroase exemplare sunt cele de lișiță și rață mare, fiecare cu peste o mie de exemplare. Sunt și trei specii din care există câte un singur exemplar – rața de pădure, pescărușul și stârcul cenușiu. Din cele nouă exemplare de lebădă, șapte fac parte din aceeași familie formată din doi adulți și cinci pui care sunt la fel de mari ca părinții lor.
„Programele de monitorizare sunt foarte importante, pentru că aduc date din care rezultă starea de conservare a biodiversității, iar din acestea putem înțelege calitatea mediului în care trăim. Zonele umede, în ansamblul lor, sunt importante pentru teritoriul Geoparcului Țara Hațegului, așa că ne bucurăm că, în ciuda frigului pătrunzător din ultimele zile, am reușit să oferim sprijin echipei Milvus pentru recensământul păsărilor de apă de pe lacurile de acumulare.
Monitorizarea oricărei specii la nivel național este o activitate care, cel mai probabil, nu s-ar putea desfășura fără sprijinul unor instituții partenere și al voluntarilor. Gândiți-vă că la recensământul păsărilor de apă de anul trecut, în România au participat aproape 200 de observatori, în majoritate voluntari, care au acoperit peste 530 de habitate și au numărat fix 1.046.241 de păsări”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Dan Horațiu Popa, reprezentant al Geoparcului UNESCO Țara Hațegului .
Al șaselea an de monitorizare în Geoparc
Anual, în perioada 10-20 ianuarie, se desfășoară Recensământul Internațional al Păsărilor de Apă ce este coordonat de către Wetlands International, o organizație de conservare și restaurare a zonelor umede, activă în întreaga lume.
În România, datele recensământului sunt colectate de Grupul Milvus și Societatea Ornitologică Română. Pentru al șaselea an consecutiv, de numărarea păsărilor de apă din Geoparc s-a ocupat o echipă a Grupului Milvus, formată din biologul dr. Zoltán D. Szabó și voluntara Orsolya Máthé.
Cele patru lacuri de acumulare de pe teritoriul Geoparcului – Ostrov, Păclișa, Sântămăria Orlea și Covragiu fac parte dintr-un complex de lucrări hidrotehnice în zona Râu Mare – Retezat și pe râul Strei. Amenajarea hidrotehnică a fost începută la jumătatea anilor ’70 și acum produce electricitate pentru sistemul energetic național și furnizează apă potabilă pentru jumătate din județul Hunedoara.