„Aleargă în Cetate Noaptea” este un eveniment sportiv, organizat de Asociația Club Sportiv Sport și Anduranță și de Asociația AlerT în Deva, în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva. Evenimentul este un concurs de alergare pe timp de noapte, pe cărările din jurul Cetății Deva și prin incinta fortăreței, dedicat tuturor celor care iubesc sportul, de la mic la mare, indiferent de vârstă. Pe lângă faptul că participanții fac mișcare, aceștia au ocazia și să descopere frumusețea nocturnă oferita de Cetatea Devei, în pas alergător. Concursul este, în acest an, la cea de-a doua ediție și se adresează tuturor celor care iubesc să facă mișcare, fiind organizat în data de 16 mai.
Traseul este unul de dificultate ușoară și medie, care presupune parcurgerea unor poteci prin pădurea din jurul cetății, a unor alei pavate cu pietre cu forme neregulate, și urcarea treptelor în interiorul fortăreței. Primul „Start” va fi la ora 20:30, din Parcul Cetății.
Competiția are trei trasee diferite și, ca în orice concurs, există și anumite reguli care trebuie respectate.
Traseul Family, care se adresează strict copiilor însoțiti de un părinte. Are lungimea de aproximativ 1 kilometru și un nivel de dificultate redus. Este interzisă participarea unui copil fără părinte însoțitor. Înscrierea este valabilă doar prin completarea declarației pe propria răspundere, atât pentru minor, cât și pentru adultul însoțitor.
Traseul scurt are lungimea de 2,75 de kilometri și constă în parcurgerea unei ture în exteriorul cetății și o tură în interiorul fortăreței prin urcarea treptelor.
Traseul lung are lungimea de 5 kilometri și constă în parcurgerea traseului scurt, a trei ture în interiorul cetății si urcarea de trei ori a treptelor.
Se vor premia:
Open Traseu Family (locurile 1, 2 si 3)
Open masculin și feminin Traseul Scurt și Lung (locurile 1, 2 si 3)
Pentru Traseul Scurt și Lung se vor acorda și premii pentru categoriile de vârstă. Premiile vor fi anunțate pe site, în funcție de parteneriatele semnate cu sponsorii.
Reguli pentru participanți
Participanții trebuie să aibă echipament corespunzător alergării prin pădure și o lanternă frontală, trebuie să poarte numărul de concurs în față, la vedere. De asemenea, comportamentul lor trebuie să fie unul civilizat, să ajute în caz de nevoie un alt concurent, să nu arunce gunoaie pe traseu, să alerge doar pe partea dreaptă a traseului pentru a permite depășirea de către alți concurenți în deplină siguranță și trebuie să anunțe organizatorii sau volunarii în caz de accidentare sau abandon.
Organizatorii își rezervă dreptul de a descalifica orice participant care nu respectă regulamentul, pierde sau modifică numărul de concurs, nu respectă traseul.
În caz de necesitate, este permis transferul înscrierii către o altă persoană, cu condiția anunțării organizatorilor până la data de 01.05.2020. După această dată nu se mai pot face modificări. Organizatorul poate modifica traseul în caz de necesitate.
Organizatorii asigură kitul pentru participare: tricoul competiției, număr de concurs, medalie finisher, marcarea corespunzătoare a traseului, puncte de hidratare și alimentare, suport medical, cronometrare electronică, ședința tehnică și servicii foto.
Taxa de participare:
Taxa nu este returnabilă. Organizatorii își rezervă dreptul de a acorda înscrieri gratuite (wild-card). Pentru Traseul Family, se achită doar contribuția părintelui, copiii având înscrierea gratuită.