Pregătirile sunt în toi la Hunedoara, unde, în weekend, 26-28 iulie, pe Pietonala Corvin, se vor sărbătorii zilele municipiului. Vor fi trei zile fantastice, în care hunedorenii și turiștii aflați în zonă vor avea parte de multe surprize.
Artiști de renume vor urca pe scena din fața Centrului Cultural „Corviniana”, iar la Grădina Zoologică și Corvin Castle accesul va fi gratuit pe parcursul zilei de vineri. Serile de poveste se vor încheia duminică, cu o premieră absolută pentru județ – un spectacol de drone!
Vineri e ziua folclorului, dar și a porților deschise
Ca de obicei, vineri va fi seara dedicată folclorului. Va avea loc o paradă a portului popular, iar mai apoi „Gala Festivalului Petrică Vița”. Pe lângă artiştii consacraţi ai Hunedoarei, vor fi prezente şi alte nume mari ale genului, precum Ramona Viţa, Carmen Popovici Dumbravă, Gabi Zaharia, Petrică Miulescu Irimică, Dumitru Teleagă, Adrian Stanca, Nicu Novac.
Tot vineri, accesul în Castelul Corvinilor, în intervalul orar 9:00 – 20:00 va fi liber pentru vizitatori. Și Grădina Zoologică va avea porțile deschise, de la 10:00 la 19:00, pentru toți vizitatorii.
Sâmbătă va avea loc „Gala de excelenţă”, în cadrul căreia cei mai buni profesionişti ai oraşului, din diferite domenii, vor primi în faţa publicului distincţii din partea Primăriei. „Capul de afiş” al serii de sâmbătă va fi Horia Brenciu acompaniat de orchestra sa.
Francesco Napoli și Saragosa Band vin, la Hunedoara, duminică
Vor fi prezenţi şi artişti care au priză mai ales la generaţia tânără, precum What’s Up şi The Motans, duminică seara. Şi, tot duminică seara, toţi hunedorenii sunt invitaţi să-i vadă pe scena din Piaţa Regele Ferdinand I pe Francesco Napoli şi Saragosa Band, artişti care ne-au încântat cu ani în urmă şi continuă să o facă şi acum.
„Zilele municipiului Hunedoara au devenit unul dintre cele mai importante repere ale întregului judeţ în ce priveşte seria anuală a evenimentelor culturale şi de divertisment. Ne dorim să «ridicăm ştacheta» de la un an la altul şi cred că vom reuşi şi anul acesta să le oferim hunedorenilor şi vizitatorilor Hunedoarei trei seri memorabile.
La finalul sărbătorii, venim cu o noutate: un spectacol de drone, cum se poartă în marile oraşe din Europa şi chiar şi unele oraşe mari din România. Un show care cred că va fi o premieră nu doar pentru oraşul Hunedoara, ci şi pentru întregul judeţ.
Aşteptăm toţi hunedorenii la sărbătoarea oraşului care dă numele celui mai frumos judeţ din România”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara.
𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦 𝐙𝐢𝐥𝐞𝐥𝐞 𝐇𝐮𝐧𝐞𝐝𝐨𝐚𝐫𝐞𝐢 𝟐𝟎𝟐𝟒:
Vineri, 26 iulie:
- Ziua Porților Deschise la Muzeul Castelul Corvinilor, între orele 09:00 – 20:00
- Ziua Porților Deschise la Grădina Zoologică Hunedoara, între orele 10:00 – 19:00
- 19:00–19:30 „Parada portului hunedorean” – ediția a VII-a
- 19:30-23:00:
- Spectacol Ansamblul Folcloric „Hațegana”: Mariana Suciu, Viorica Brândușan Lupo, Valerica Ianoşi Marian, Ana Almășana Ciontea, Alin Eugen Ienciu.
- Gala Festivalului „Petrică Vița”- spectacol de muzică populară: Ramona Vița, Carmen Popovici Dumbravă, Gabi Zaharia, Petrică Miulescu Irimică, Dumitru Teleagă, Adrian Stanca, Nicu Novac.
Sâmbătă, 27 iulie:
- 16:00 – Galeria de Arte – „De vorbă cu scriitorii și cărțile lor“
- 19:00 -23:30:
- Gala de Excelență „𝐇𝐮𝐧𝐞𝐝𝐨𝐫𝐞𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐜𝐜𝐞𝐬” – ediția a VII-a
- Recitaluri artiști locali
- Pragu’ de Sus
- Horia Brenciu & HB Orchestra
Duminică, 28 iulie:
- 19:00 – 23:30:
- Recitaluri artiști locali
- What’s Up
- The Motans
- Saragossa Band & Francesco Napoli
- Spectacol de drone.