La Berryland va fi sărbătoare în fiecare weekend din luna decembrie. Începând de astăzi, sunteți așteptați să vă bucurați de magia Sărbătorilor de Iarnă, într-un cadru natural de poveste, cu colinde și produse cu gust autentic românesc. Și, pentru că e Ziua Națională, tradiționala fasole cu ciolan va fi vedetă, alături de tot soiul de băuturi calde, specifice acestei perioade din an. Invitata specială a serii este Mioara Puia, o tânără extrem de talentată, care va interpreta colinde la saxofon.
Și, nu uitați! Dacă aveți o hăinuță, ori o jucărie de care copiii voștri s-au plictisit, aduceți-o aici și, astfel, faceți o bucurie unul copil cu care viața a fost mai puțin darnică.
Luna cadourilor vine cu multe surprize în ținutul fructelor de pădure cu gust autentic românesc, de la poalele Retezatului. Atmosfera de sărbătoare și mireasma produselor autentice sunt ingredientele care vor face ca vizita în acest loc să fie memorabilă atât pentru adulți, care-și vor aminti de copilărie, dar mai ales pentru copii.
„Oaspeții noștri vor avea ocazia să deguste și să achiziționeze direct de la producători, o serie de vinuri. Totodată, vor putea să cumpere minunate decorațiuni de Crăciun, dar și delicioase preparate culinare și dulcețuri. Vă așteptăm să vă bucurați de straiele noi pe care le-a îmbrăcat Berryland și să savurați bunătăți de sezon, pregătite cu drag!”, a declarat pentru GO Hunedoara, Ana Maria Neculai, reprezentant al complexului recreativ Berryland.
Deschis în fiecare weekend, până la final de an
Târgul „Berry Christmas”, aflat la prima ediție, își deschide porțile în prima zi a lunii decembrie, de la ora 17:30, până la ora 22:00. În următoarele zile și weekenduri, târgul va fi deschis între orele 15:00 și 21:00, de vineri până duminică. Prețul unui bilet de acces, care include o băutură caldă, este de 10 lei pentru copii cu vârste între 3 și 12 ani, și 15 lei pentru copii de peste 12 ani și adulți.
Se organizează și o campanie umanitară
Și pentru că Moșul Crăciun, cel darnic și bun, trebuie să ajungă la fiecare copil, cei de la Berryland s-au gândit să organizeze și o campanie umanitară. Astfel, toți copiii, și nu numai, sunt așteptați să doneze, în tolba Moșului, câte o jucărie, o carte, ori un articol de îmbrăcăminte sau încălțăminte. Toate acestea vor ajunge, în Ajun de Crăciun, la copiii din orfelinatele aflate în custodia bisericii ortodoxe. Astfel, magia Crăciunului va ajunge și la micuții cu care viața a fost mai puțin darnică.