Casa de Cultură din Hunedoara va fi redeschisă publicului la finele acestei săptămâni, după mulți ani de pauză. Data evenimentului nu a fost aleasă întâmplător. Astfel, 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale, data de naștere a poetului național Mihai Eminescu, va marca acest eveniment special pentru comunitatea hunedoreană.
Cu acest prilej, va avea loc un spectacol folcloric de excepție la care vor participa interpreți din mai multe zone ale țării, Banat, Oltenia, Ardeal, chiar și din Chișinău. Evenimentul va fi prezentat de Iuliana Tudor.
Invitațiile pentru acest spectacol s-au epuizat extrem de repede, astfel că niciun loc nu mai este disponibil în sală.
„Fiind vorba despre un lăcaș de cultură, s-a considerat oportun ca redeschiderea acestuia să nu se facă oricând, ci într-un moment marcant pentru cultura națională, Ziua Culturii Naționale. În carul spectacolului va avea loc și un moment închinat marelui poet național Mihai Eminescu. Pe scenă vor urca interpreți de folclor din mai multe zone ale țării, alături de două ansambluri, precum și suitele noastre de dansuri. Am încercat ca acest spectacol să fie unul cât mai complex”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Ciprian Roman, managerul Centrului de Cultură și Artă al județului Hunedoara.
Invitațiile s-au epuizat în doar câteva zile
Interesul pentru acest eveniment a fost unul neaşteptat de ridicat. Au fost peste 1.500 de solicitări, pentru o sală cu 467 de locuri pe scaune, iar invitaţiile primite de la Consiliul Judeţean pentru a fi puse la dispoziţia publicului s-au epuizat rapid.
„Ne bucură nespus interesul pentru evenimentele care încep să aibă loc în Casa de Cultură şi sperăm că se va menţine la aceleaşi cote timp îndelungat. Următorul eveniment va avea loc în 24 ianuarie, când pe scena Casei de Cultură vor urca o serie de interpreți de marcă ai județului. Ne propunem ca, lună de lună, să avem prezentă câte o trupă de actori de la teatrele din Deva ori Petroșani”, a declarat, pentru GO Hunedoara, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu.
Pe scena Casei de Cultură vor urca, sâmbătă, de la ora 17:00, îndrăgiții interpreși de folclor Constantin Enceanu, Ghiţă Călţun-Brancu, Mariana Anghel, Mariana Deac, Ciprian Nicolae Roman, Cristian Fodor, Ovidiu Olari, Mariana Suciu, Viorica Brânduşan-Lupo, Ansamblul Etnofolcloric „Plăieşii” din Chişinău și Ansamblul folcloric Profesionist „Drăgan Muntean”.
Întreg evenimentul, organizat de Consiliul Judeţean Hunedoara, Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Hunedoara şi Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Hunedoara, va fi prezentat de Iuliana Tudor.