Impresionantul Castel al Corvinilor, unul dintre cele mai frumoase din Europa, a obținut, și în acest an, un loc fruntaș în competiția Destinația Anului 2025. Cetățile dacice din Munții Orăștiei și tărâmul de poveste numit Țara Hațegului au participat și ele la competiție. Gala „Destinația anului 2025”, în cadrul căreia au fost anunțați câștigătorii, a avut loc marți seara, la Filarmonica de Stat Sibiu.



În competiția „Destinația anului 2025” au intrat peste 70 de destinații din țară și din Republica Moldova, fiind încadrate în șase categorii: orașe care inspiră, sate de poveste, tărâmuri fermecate, din care fac parte Cetățile dacice și Țara Hațegului, stațiuni balneo-climaterice, distracție și aventură și cultură și educație. La această ultimă categorie a fost încadrat și Castelul Corvinilor, care a ocupat locul trei. Locul întâi, la această categorie, a fost ocupat de Muzeul Astra, iar locul doi de Castelul Bran.
Castelul Corvinilor are în palmares un loc secund, în 2023, și un loc întâi, în 2024, în această competiție.


„Schimbările survenite în municipiul Hunedoara, ca urmare a investițiilor în infrastructură, zone pietonale, expoziții stradale, dar și a restaurărilor Castelului Corvinilor și a Centrului istoric, parte din demersul de reorientare spre turism al municipiului de pe Cerna, demers coordonat direct de către primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu, menține orașul și Castelul Corvinilor în preferințele publicului, dovadă fiind prezența noastră pe podiumul acestei prestigioase competiții. Le mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi și ne-au votat!”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Sorin Tincu, directorul Muzeului Castelul Corvinilor.
Cetățile dacice și Țara Hațegului, de vizitat, chiar dacă nu au câștigat
Participante la această competiție, la aceeași categorie: Tărâmuri fermecate, au fost Destinația de ecoturism Țara Hațegului și Cetățile Dacice din Munții Orăștiei. Țara Hațegului a participat pentru al treilea an, consecutiv, în această cursă și, de fiecare dată, s-a calificat pe podium, iar anul trecut, Cetățile Dacice au obținut primul loc la categoria la care au fost încadrate. De această dată, însă, nu au obținut un loc pe podium. Locul întâi la această categorie și trofeul cel mare a plecat în Delta Dunării, locul doi a fost câștigat de Tărâmul Mănăstirilor, iar locul trei de Colinele Transilvaniei.


Competiţia „Destinaţia Anului” a fost organizată de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului în parteneriat cu mai multe asociaţii şi federaţii patronale din industria de turism a României.