Corvin Castle din Hunedoara, precum și centrul orașului vor găzui, în perioada 26 – 27 august, un eveniment de excepție: Festivalul Medieval „Ioan de Hunedoara”.
Evenimentul vă va purta, timp de două zile, printr-o lume fascinantă a poveștilor cu domnițe, cavaleri ori meșteșugari iscusiți. Un un timp al onoarei și frumosului, îmbinat cu tradiții, muzică, dans și bucate alese. Sâmbătă, va avea loc și un concert al trupei HARA, iar seara se va încheia cu un impresionant foc de artificii.
„Prima zi a evenimentului va debuta în curtea exterioară a Castelului Corvinilor cu o tabără medievală. În cadrul acesteia vor avea loc prezentări de costume, arme, întreceri cavalereşti, ateliere tematice, dansuri medievale şi concerte. La ora 11:00, trupele de cavaleri vor da onorul, iar pe pod se va face ieșirea cu trecerea în revistă, pentru ca mai apoi să aibă loc manevre cavalereşti pe platoul din faţa castelului”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Sorin Tincu, directorul Muzeului Castelul Corvinilor.
De la ora 16:00, acțiunea se va muta pe Pietonala Corvin, unde se va desfășura o impresionantă paradă medievală la care vor participa toate ordinele cavalerești venite din întreaga țară. Mai apoi, vor saluta „norodul” adunat și vor începe întrecerile. Se vor încinge lupte aprige, iar jongleriile cu flăcări vor fascina mulțimea prezentă.
Trupa Hara vine să întregească tabloul de poveste, iar seara se va încheia cu un impresionant foc de artificii.
Concerte la castel, gastronomie medievală și dansuri
Duminică va fi o zi plină pentru cei care vor alege să ia parte la acest impresionant eveniment.
În curtea exterioară a Castelului Corvinilor va continua tabăra medievală. Vor avea loc concerte, iar atelieriul magului îi așteaptă pe curioși. Bucate vor fi pe săturate, iar sabiile au fost ascuțite pentru o întrecere pe cinste. Cine nu cunoaște legenda corbului, acum are ocazia să o afle, iar petrecăreții pot participa la dansuri medievale.
„Festivalul, care a luat naştere în 2019, din dorința de a pune mai bine în valoare istoria bogată a urbei noastre, ajunge la ediţia a treia. Zilele de sâmbătă şi duminică, la Muzeul Castelul Corvinilor, pe Pietonala Corvin şi în Piaţa Regele Ferdinand I, vor fi pline de istorie, tradiţie, meşteşuguri şi muzică. Vă așteptăm la Hunedoara, pentru a ne bucura împreună de momente minunate!”, a declarat, pentru GO Hunedoara, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu.
Seara de duminică se va încheia pe Pietonala Corvin, unde vor avea loc spectacole de animaţie stradală – lupte medievale, interacţiune cu publicul -„Eyalet-ul de Timişoara”, Ordinul Cavalerilor din Hunedoara, Zânele Silvane, Garda Cetăţii Deva, Străjerii Cetăţii Neamţu.
Programul evenimentului este următorul:
Sâmbătă, 26 august:
Curtea exterioară a Castelului Corvinilor:
- 10:00 – 16:00 – Tabără medievală – prezentări de costume, arme, întreceri cavalereşti, ateliere tematice, dansuri medievale şi concerte
- 11:00 – Ceremonie de deschidere festivă: onorul trupelor de cavaleri, ieşire pe pod cu trecere în revistă, manevre cavalereşti pe platoul din faţa Castelului.
Centrul Pietonal Corvin:
- 19:00 – 19:30 – Parada medievală (Union, Bulevardul Corvin, cu sosire pe Pietonala Corvin), printre participanţi numărându-se:
• Grupul de reconstituire istorică „Eyalet-ul de Timişoara”
• Grupul de reconstituire istorică „Nokors” – Bucureşti
• Grupul de reconstituire istorică „Börzsöny Nehézgyalogság” T.H.E. Szob
• Zânele Silvane – Mediaş
• Ritter Chirstian von Schellenberg
• Stăjerii Cetăţii Neamţu
• Asociaţia de reconstituire istorică „Historia Renascita” – Pitești
• Garda Cetăţii Deva
• Ordinul Cavalerilor din Hunedoara
• Trupa de muzică medievală „Peregrinii” din Timişoara
• Trupa Holloenek Hungarica
• Trupa Lacerta Cluj-Napoca
- 19:30 – 20:00 – Salutul ordinelor cavalereşti – Piaţa Regele Ferdinand I
- 20:00 – 20:30 – Concert de muzică medievală „Peregrinii”
- 20:30 – 20:45 – Întreceri cavalereşti
- 20:45 – 21:15 – Concert de muzică medievală – Holloenek Hungarica
- 21:15 – 21:45 – Animaţie cu flăcări – Trupa Lacerta Cluj-Napoca
- 21:45 – 23:00 – CONCERT „HARA”
- 23:00 – Focuri de artificii.
Duminică, 27 august:
Curtea Exterioară a Castelului Corvinilor:
- 10:00 – 16:00 – Tabără medievală – prezentări de costume, arme, întreceri cavalereşti, ateliere tematice, dansuri medievale şi concerte
- 11:00 – Ceremonie de deschidere festivă: onorul trupelor de cavaleri, ieşire pe pod cu trecere în revistă, manevre cavalereşti pe platoul din faţa Castelului.
Centrul Pietonal Corvin:
- 18:00 – 20:00 – Animaţie stradală – lupte medievale, interacţiune cu publicul -„Eyalet-ul de Timişoara”, Ordinul Cavalerilor din Hunedoara, Zânele Silvane, Garda Cetăţii Deva, Străjerii Cetăţii Neamţu.