Programul de vizitare al Cetăţii Deva și accesul cu telecabina se modifică începând de astăzi, 1 octombrie. Astfel, în perioada 1 octombrie 2020 – 30 aprilie 2021, turiştii vor putea vizita fortăreața medievală între orele 8:00 și 20:00. Și telecabina care facilitează accesul în cetate își modifică programul.
Așadar, conform noului orar, ultimele curse ale telecabinei vor avea loc la ora 19:15 (urcare) şi 19:45 (coborâre). Pentru turiștii care preferă să viziteze monumentul istoric la pas, ultima intrare pe Poarta 1 se va face la ora 19:30, iar la ora 20:00 acesta se va închide.
„Reamintim că telecabina transportă doar patru persoane pe călătorie, pentru a fi respectate măsurile instituite la nivel național pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Covid-19. Interiorul ascensorului este igienizat și dezinfectat de mai multe ori pe zi.
În telecabină au fost trasate marcaje pentru ca turiștii să respecte distanțarea fizică necesară, iar purtarea măștii de protecție este obligatorie pentru pasageri, pe tot parcursul călătoriei”, a precizat, pentru GO Hunedoara, directorul SPIGM Deva, Irinel Faur.
Tarifele pentru călătoria cu telecabina rămân neschimbate. Astfel, prețul unui bilet dus – întors, pentru adulți este de 20 de lei, iar pentru copii, elevi, studenţi, pensionari de 10 lei (pe baza actelor doveditoare: carnet elev/student vizat pe anul în curs, cupon de pensie). Veteranii de război, persoanele cu handicap cu însoțitor, copiii instituţionalizaţi și copiii cu vârsta sub 3 ani (pe baza actelor doveditoare) au acces gratuit.