Cetățile dacice din Munții Orăștiei, Sarmizegetusa Regia, Blidaru, Costești, Piatra Roșie, participă, pentru prima dată în acest an, în cursa pentru ocuparea unui loc în fruntea clasamentului la competiția de turism „Destinația anului”, la categoria „Tărâmuri cu tradiție și istorie”.
Alături de acestea, alte trei obiective importante din județ au intrat în concurs. Este vorba despre Muzeul Castelul Corvinilor, Destinația de ecoturism Țara Hațegului – Retezat și Dinosaur World Transylvania.
Vă puteți vota preferatele până în data de 8 mai, iar în 21 mai va avea loc finala, la Ateneul Român din București.
„Cu toții știm că cetățile dacice se află în administrarea și proprietatea Consiliului Județean Hunedoara din anul 2020. Au fost patru ani de muncă intensă, iar aceasta poate fi dovada lucrului bine făcut. Este un sentiment plăcut când munca pe care o depui este apreciată, iar potențialul pe care îl ai în zonă poate fi bine pus în valoare și promovat. Îi invit pe hunedoreni să participe la vot și să voteze toate cele patru obiective din județ”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Radu Barb, directorul Direcției Generale de Administrare Monumente și Promovare Turistică (DGAMPT) Hunedoara.
Anul trecut, la Sarmizegetusa Regia au fost peste 65.000 de vizitatori, iar la obiectivele turistice cu bilet, din județul Hunedoara, au fost peste două milioane de vizitatori, conform unei statistici realizate de DGAMPT Hunedoara.
Cetățile regatului dac, în frunte cu Sarmizegetusa Regia
Sarmizegetusa Regia, the second Dacian capital, as historians say, is the biggest settlement known in Dacia. It is part of the complex of six Dacian fortifications: Sarmizegetusa Regia, Costești-Cetățuie, Costești-Blidaru, Luncani-Piatra Roșie, Bănița and Căpâlna.
You should not miss visiting the Dacian capital without a doubt. Some tourists claim that among the ruins of Sarmizegetusa Regia there are certain energies that help us rediscover our vitality.
Cetatea Piatra Roșie, Blidaru și Costești – Cetățuie
Din același ansamblu face parte Cetatea Piatra Roşie din Munţii Orăştiei, una dintre cele mai misterioase cetăţi din Munţii Orăştiei.
Aceasta este una dintre cele şase cetăţi dacice din patrimoniul UNESCO şi face parte din sistemul de fortificații dacic. Construită la sud-vest de cetatea regală de la Sarmizegetusa Regia, pe masivul stâncos Piatra Roşie al Munţilor Şureanu, mărginit de prăpăstii adânci, aceasta este situată pe teritoriul Parcului Național Grădiștea Muncelului-Cioclovina.
Deşi mai puţin vizitată decât Sarmizegetusa Regia, cetatea Blidaru este cea mai importantă fortificaţie de apărare din zonă.
Ea străjuieşte culmile munţilor Orăştiei de pe malul râului Grădişte, deasupra unui urcuş abrupt, pe parcursul a doi kilometri, prin păduri neumblate. Deși efortul este unul considerabil, mai ales pentru cei neumblați pe cărări de munte, peisajul de sus, de deasupra cetăţii, merită toată osteneala.
Cetatea dacică Costești – Cetățuie este situată pe valea Apei Grădiștei, la 514 metri altitudine. Numele din vechime nu este cunoscut, însă cert este faptul că era o cetate puternică, ce avea caracter defensiv, ce avea la bază o mare așezare civilă.
Era, totodată, reședința obișnuită a regilor daci transilvăneni. Un alt rol al ei era acela de a apăra drumul spre cetatea Sarmizegetusa Regia.