Un concert simfonic de excepție au susținut membrii Filarmonicii de Stat din Sibiu, în Parcul Municipal „Cetate”, din Deva, la finele săptămânii trecute. Acesta a fost primul eveniment din acest an la care a luat parte publicul, fiind dedicat Zilei Europei. Spectatorii, prezenți în număr mare, au aplaudat minute în șir prestația artiștilor care vor reveni în orașul de la poalele cetății în luna iunie, cu un nou concert.
„Ne-am bucurat de primirea foarte caldă a organizatorilor, dar și să vedem toate locurile ocupate. În afara perimetrului amenajat, în parc, era plin de oameni dornici să ne asculte muzica. Am sărbătorit Europa așa cum se cuvine. Așteptăm cu mare drag să revenim luna viitoare și sperăm ca, împreună cu domnul primar și reprezentanții Centrului Cultural Drăgan Muntean, să reușim să organizăm o stagiune culturală a municipiului Deva, plină de evenimente autentice și deosebit de frumoase. Deva e recunoscută nu doar prin prisma sportului, ci și datorită evenimentelor culturale. Așadar, vrem să profităm de proximitatea aceasta Sibiu – Deva, iar concertele de la Sibiu să le putem prezenta și în fața publicului devean”, a declarat, pentru GO Hunedoara, dirijorul și managerul Filarmonicii de Stat din Sibiu, Adrian Lupeș.
Artiștii, rechemați de trei ori pe scenă de public
Zeci de persoane au luat parte la concertul din parcul de la poalele cetății, iar la final au aplaudat minute în șir prestația instrumentiștilor. La cererea publicului au revenit de trei ori pe scenă pentru a răsplăti aplauzele acestora.
„Publicul a fost nerăbdător să guste aceste momente și i-au aplaudat minute în șir pe artiștii care au făcut posibil acest concert. S-a simțit lipsa evenimentelor culturale din pricina pandemiei, iar acesta a fost primul după o lungă perioadă de repaus. A fost o seară magică, un concert excepțional, cu un repertoriu foarte bine ales pentru această zi de 9 mai. Ne-a bucurat nespus că alături de noi a fost și consulul Germaniei la Sibiu, Hans Erich Tischler. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui eveniment, Primăriei Municipiului Deva, dar și colectivului de la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” pentru implicare”, a precizat Cristian Fodor, șef Serviciu Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva.
Cristian Fodor a mai precizat că seria de evenimente cu Filarmonica din Sibiu va continua, iar următorul concert va avea loc luna viitoare.