Antreprenori și specialiști din domeniul HoReCa s-au reunit la Deva, la „Conferința ospitalității”. Au fost prezenți oameni succes din acest domeniu, care au împărtășit din experiența lor celor prezenți și au oferit modele de bune practici în acest domeniu. Evenimentul s-a desfășurat pe parcursul zilei de joi, în Sala Șemineului de la Palatul Magna Curia (Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva).
Prin tematica abordată, reprezentanții Asociației Deva 360 și-au propus să aducă în fața celor prezenți diverse modalități de implementare a turismului creativ. Dar și să sublinieze încă o dată însemnătatea viziunii comunității, care își are rolul său foarte important în dezvoltarea unui oraș, prin turism.
„Organizarea unui astfel de eveniment în Deva are o particularitate și acesta este motivul pentru care toți factorii implicați în organizare merită toată atenția noastră și toate felicitările. Evenimentul mi s-a părut o reușită. A fost relaxant, prezență bună, oameni dornici să cunoască cât mai multe lucruri din acest segment.
Deva poate să crească pe sectorul de turism prin colaborare, dialog între mediul public, privat, între toți jucătorii din această piață a turismului. Totodată, este necesar ca astfel de întâlniri să aibă loc mai des pentru ca oamenii să își cunoască nevoile și așteptările reciproce. Totodată, redeschiderea cetății va fi un alt factor care va ajuta la creșterea numărului de turiști în Deva”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Alexandru Prișcu, director de marketing la Castelul Bran.
Abordările egoiste nu conduc la reușită
Un alt invitat de seamă în cadrul conferinței a fost directorul general adjunct al Complexului Național Muzeal „Astra” Sibiu. Acesta a prezentat publicului modelul de prin care acest complex s-a dezvoltat în ultimul deceniu, despre cum își gândesc produsele și serviciile și felul în care s-au dezvoltat în relația cu comunitatea locală, dar și cu publicul național și internațional.
„A fost un schimb foarte deschis între public și speakeri și cred că au fost expuse destul de multe exemple de bune practici care pot fi oricând analizate și puse în practică de către actanții din domeniul turismului cultural și în general din zona turistică.
Este foarte important să existe o coordonare între comunitatea locală, între actanții din zona culturală, muzee, biblioteci, cei din turism, organizații care se ocupă de pachete pentru turiștii din țară și străinătate, zonele de cazare, restaurantele și în general locuitorii Devei și zona periurbană, pentru că interesul este al tuturor ca lucrurile să funcționeze.
Dacă există o abordare egoistă, în care interesează doar afacerea proprie, iar restul comunității este lăsat la o parte, sau dacă nu există coordonare între autoritatea locală, între zona culturală și cea de servicii turistice, lucrurile nu prea au cum să funcționeze.
Este de preferat ca întreaga comunitate să creadă în valorile de patrimoniu pe care le are, atât al celui deținut de muzee, dar și cel construit, și peisajul cultural, pentru că zona este foarte bogată în astfel de resurse.
Totodată, direcționarea prin trasee tematice de la un obiectiv turistic la altul și susținerea reciprocă prin programe care să includă mai mulți actanți cred că reprezintă soluții foarte bune de dezvoltare pe zona de turism cultural în Deva și în zonă”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Ovidiu Baron, director general adjunct la Complexul Național Muzeal „Astra” Sibiu.
„Ne unim forțele pentru a dezvolta turismul în Deva”
Reprezentanții Deva 360 au reușit să sublinieze încă o dată însemnătatea viziunii comunității, care își are rolul său foarte important în dezvoltarea unui oraș, prin turism.
„La această ediție a Conferinței Ospitalității ne-am propus să modelăm o viziune colectivă pentru un viitor comun și de succes. Și, totodată, să țesem la unison o comunitate strânsă care să contribuie activ la creșterea calității serviciilor de care turiștii sunt dependenți atunci când aleg să viziteze orașul nostru.
Suntem onorați că am avut alături de noi oameni care, prin munca, dăruirea și pasiunea lor, au reușit să dezvolte afaceri de succes în acest domeniu. Ei ne-au împărtășit din experiența lor, dar și ideile de succes pe care le-au implementat.
Cei prezenți la conferință ne-au spus că s-au simțit ca în familie la acest eveniment, iar mesajul a fost unul clar, trebuie să ne unim forțele și să lucrăm împreună pentru a dezvolta turismul în Deva”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Anca Piruș, director executiv al Asociației pentru promovarea turismului din Deva și Regiune, DEVA 360.
This site processes personal data. Details about this activity can be found here. By continuing to use the site you accept the conditions for the processing of personal data.OkPrivacy policy