Corala „Sargeția” aniversează un sfert de veac de activitate, iar sâmbătă, 28 octombrie, sunteți invitați să luați parte la un spectacol memorabil. Pe scena Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva vor evolua, alături de membrii corului sărbătorit și Corul „Doina Banatului”, precum și Corul „Doina” Hunedoara. Vor fi câteva ore magice, la care merită să fiți părtași.
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, în colaborare cu Asociația Corală „Sargeția”, vă invită, începând cu ora 14:00, la spectacolul aniversar „Sargeția-25”, un sfert de veac de existență și activitate artistică. Evenimentul vva avea loc în Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”.
Corala „Sargeția” a luat ființă în toamna anului 1998, din inițiativa primului ei dirijor, profesorul Nicolae Icobescu, și a solistului viitoarei formații, Gheorghe Pop. A plecat pe drumul frumoaselor realizări sub numele „Sargeția” inspirat de istoria locală, dar și de versurile unei piese corale inclusă în repertoriul propriu.
„Corala Sargeția a fost compusă, în permanență, din persoane cu studii muzicale, absolvenți ai liceului de muzică sau conservator, alături de pasionați ai cântului vocal și instrumental sau de alte meserii. Va fi un spectacol de execepție la care îi invităm pe deveni să se alăture. Accesul va fi liber, în limita locurilor disponibile”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Cristian Fodor, managerul Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.
Numeroase turnee și locul doi în lume
Membrii Coralei „Sargeția” luat parte la numeroase festivaluri și concursuri de profil, în țară și străinătate. În țară au participat la manifestările: Sibiu – Capitală Europeană a Culturii, Lugoj – Festival Coral „Ion Vidu”, Caransebeș – Festival Coral „Antonio Sequens”, Cernavodă – Festival Coral Național, Orăștie – Festival Coral de Crăciun, Baia Mare – Festival Coral Internațional „Liviu Borlan”, la care formația a obținut premiul I și, consecutiv, Marele Trofeu al festivalului.
Totodată, au efectuat turnee internaționale la Szigetvár – Ungaria, la Viena – Austria, la Torino – Italia, iar la Festivalul Coral Internațional de la Cracovia – Polonia, „Sargeția” a obținut Medalia de Argint în competiția cu peste 20 de coruri din Europa și din lume.
După retragerea prof. Nicolae Icobescu, conducerea coralei a revenit profesoarei Mihaela Popa, care conduce formația și în prezent.
În 2022, a fost lansat, la Deva, volumul monografic „Sargeția” în prezența autorului, prof. univ. dr. Dumitru Jompan.