Lucrările de reabilitare a Incintei I din Deva Citadel sunt aproape de final. Zona, care până acum nu putea fi vizitată, este total schimbată. Aici, va fi creată o scenă din viața zilnică a garnizoanei, cu manechine costumate specific și cu unelte istorice. Tot în Incinta I se află cel mai spectaculos loc de belvedere de unde poate fi admirat atât orașul, cât și întreaga Vale a Mureșului. Temnița va putea fi și ea vizitată, iar în curtea mare vor fi organizate evenimente culturale.
„Un proiect deosebit, ce a fost avizat de Ministerul Culturii, este aproape de final. Aproximativ 98 la sută din lucrări s-au încheiat și ne dorim ca în preajma sărbătorilor pascale să facem recepția lucrărilor. Săptămâna viitoare vom inaugura telecabina. Astfel, acum putem discuta de un circuit turistic coerent, care va determina funcționalitatea întregului monument istoric și implicit dezvoltarea turismului cultural-istoric, punerea în valoare a istoriei și tradițiilor zonei și implicit creșterea numărului de turiști”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Florin-Nicolae Oancea, primarul municipiului Deva.
Trei zone vizate de lucrări
Lucrările exterioare au vizat trei zone: curtea mare, curtea mică și zona de legătură dintre cele două curți (fostul corp de Est al garnizoanei). În curtea mare vor putea fi organizate evenimente culturale, aici fiind amenajate și grupuri sanitare, cu facilități inclusiv pentru persoanele cu dizabilități.
În Incinta I vor fi expuse litografii de epocă, piese de artilerie și arme specifice diferitelor epoci istorice prin care a trecut Cetatea.
Deasupra magaziei de arme, Platforma Belvedere Est – cel mai spectaculos loc din Incinta I va găzdui evenimente cu specific istoric. Tot de aici poate fi admirat atât orașul, cât și toată Valea Mureșului.
În Pivnița Mare va fi creată o scenă din viața zilnică a garnizoanei, cu manechine costumate specific și cu unelte istorice. Pivnița Mică se va transforma într-o încăpere memorială, dedicată lui David Ferencz – fondatorul și primul episcop al Bisericii Unitariene, care a fost încarcerat și a murit în Cetatea Deva.
Orașul și Valea Mureșului văzute prin binoclu
Pe Platforma Belvedere Sud, care oferă o panoramă spectaculoasă asupra orașului, vor fi amplasate dispozitive tip binoclu și panouri informative despre evoluția istorică a orașului.
De asemenea, în locul fostei pivnițe de vinuri a garnizoanei cetății, va fi amenajată Sala Multimedia. Aceasta va fi dotată cu monitoare, instalație audio performantă, panouri interactive „touchscreen” și dispozitive de proiecție pentru holograme (spațiul va putea fi folosit pentru simpozioane, conferințe, sală de curs pentru lecții deschise de istorie etc.).
În corpul de gardă și arest vor fi expuse elemente de piatră sculptată, descoperite în săpătura arheologică, iar fosta temniță va găzdui obiecte specifice acestei funcțiuni (masă de tortură, dispozitive de schingiuire specifice epocii, cătușe etc.).