Muzica de calitate va răsuna din nou, în municipiul de la poalele cetății, pe parcursul a două zile, cu ocazia Zilei Europei. Primul eveniment va avea loc vineri, 6 mai, în Sala „Pro Arte” a Colegiului Național „Decebal” din Deva, unde renumitul muzician italian Antonio di Cristofano va susține un recital la pian. Prețul unui bilet este de 10 lei.
Ziua următoare, sâmbătă, 7 mai, va veni cu un concert de excepție pentru deveni. De la ora 19:00, în Sala Mare a Centrului Cultural ,,Drăgan Muntean”, Filarmonica de Stat din Sibiu va concerta alături de dirijorul Nil Venditti și solistul Antonio di Cristofano la pian. Prețul unui bilet este de 20 de lei.
„Odată cu acest eveniment deosebit, vom inaugura și Sala Mare a Centrului Cultural «Drăgan Muntean», ce va fi pentru prima oară deschisă publicului, după un amplu proces de renovare. Îi așteptăm pe deveni să se bucure alături de noi de farmecul muzicii”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Cristian Fodor, șef Serviciu Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva.
În cadrul programului de sâmbătă, publicul prezent va putea asculta Simfonia a IX-a în re minor, op. 125 – de Ludwig van Beethoven, Simfonia a IV-a în mi minor, op. 98 – de Johannes Brahms și
Concertul nr. 2, op. 21, în fa minor, pentru pian și orchestră, de Frederic Chopin.
Biletele pot fi achiziționate de la Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva, de luni până vineri, între orele 9:00 și 16:00.
Totodată, informații suplimentare se pot obține la secretariat, telefon: 0354.408.907. Evenimentul este organizat de Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva și Primăria Municipiului Deva.