E deja cunoscut faptul că Țara Hațegului are o salbă impresionantă de obiective turistice, demne de vizitat. Însă, pentru ca turiștii să ajungă în fiecare punct important din aceste locuri, au nevoie de călăuze. Oameni ai locului, specializați, care să le povestească istoria fascinantă a acestui tărâm de basm.
De curând, o mână de ghizi locali autorizați, pasionați de istorie și geologie, s-au reunit pentru a oferi turiștilor aceste servicii.
Așadar, dacă plănuiți o excursie prin Țara Hațegului, aruncați o privire pe pagina lor, alegeți-vă un traseu și contactați-i! Veți fi surprinși de câte lucruri interesante vă vor povesti! Alături de ei aveți ocazia să descoperiți locuri fermecătoare, plante despre care ați auzit doar în cărți, ori să vă întoarceți în timp, în vremea dinozaurilor pitici sau a cavalerilor și domnițelor. Ba chiar să bateți la pas drumul pe care se plimbau romanii.
Exploratori în Țara Hațegului
Întreaga activitate a ghizilor se desfășoară prin Asociația Drag de Hațeg, un ONG care derulează proiecte de dezvoltare locală, turism și educație în Țara Hațegului.
„Lucrăm sub umbrela ONG Drag de Hațeg, care administrează și Casa Vulcanilor, unul dintre punctele de vizitare din Geoparcul Dinozaurilor – Țara Hațegului. Suntem cinci ghizi deocamdată, dar urmează să ne lărgim echipa. Oferim ghidaje legate de patrimoniul natural și istoric al zonei.
Majoritatea suntem specializați în geologie. Ultimul ghid care s-a alăturat echipei noastre este și ghid montan.
Ne place să explorăm traseele și să descoperim detalii ascunse care ne sporesc entuziasmul pentru aceste locuri binecuvântate. De aceea am decis să îmbinăm această pasiune cu plăcerea de a cunoaște oameni noi și de a împărtăși experiențe de neuitat cu cei care iubesc aventurile”, a declarat, pentru GO Hunedoara, președinta Asociației Drag de Hațeg și, totodată, ghid turistic, Alina Ciobanu.
Trasee accesibile, printre plante carnivore, dinozauri și familii nobiliare
Cei cinci ghizi hațegani sunt pregătiți să-i însoțească pe turiști prin locuri de basm și să le povestească o sumedenie de lucruri despre dinozaurii care au locuit prin aceste locuri, plantele carnivore, fluturi, vulcani, dar și familii nobiliare, ori romanii.
„Avem trasee legate de descoperirile paleontologice din zonă, de vulcani și plantele carnivore și două trasee axate pe istorie. Unul dintre acestea, Cavaleri și domnițe în Țara Hațegului, aduce în prim plan familiile nobiliare din zonă și ne poartă pașii prin zona Sălașu de Sus.
De asemenea, un alt traseu interesant este cel care ne poartă pe urmele romanilor din Țara Hațegului, mai exact de la Sarmizegetusa Ulpia Traiana, dar și pe la bisericile din zonă care au în construcția lor blocuri de piatră ce provin din capitala Daciei romane”, a mai precizat Alina Ciobanu.
Ghizii pornesc la drum chiar și cu două persoane. Ce trebuie să mai știți este că trebuie să aveți un echipament adecvat pentru drumeție în natură, iar traseele sunt accesibile chiar și pentru copii.
Dacă plănuiți să faceți drumeții mai lungi și chiar să petreceți o noapte sau mai multe în mijlocul naturii, ghizii de aici sunt pregătiți să vi se alăture.
Pe acești oameni îi găsiți pe site-ul pe care de curând l-au creat https://hategtours.ro/ .