Un eveniment în premieră, „Youth at the Top”, va avea loc, la începutul lunii iulie, în Parcul Național Retezat. Un grup de tineri, cu vârste cuprinse între 6 și 25 de ani, va avea parte de o experiență de neuitat. Drumeții vor petrece două zile, în 8 și 9 iulie, pe tărâmul „cu ochi albaștri”, unde vor dormi sub cerul liber și vor gusta din bunătățile pregătite la una din stânele din Retezat.
„Acest eveniment se desfășoară la nivel internațional în mai multe arii protejate și situri naturale din Alpi și Carpați, unde grupuri de tineri sunt așteptate să participe la activități desfășurate pe munte pentru a împărtăși o experiență fizică, educativă, culturală și artistică. Activitățile din acest an vor fi organizate în jurul temei comune: „Local food” – Mâncare tradițională. În cadrul evenimentului vom desfășura drumeții alături de rangerii din cadrul Administrației Parcului Național Retezat. Evenimentul se va desfășura la una din stânele tradiționale din Parc, unde participanții vor descoperi mai multe despre aria naturală protejată, despre activitatea rangerilor pe teritoriul parcului și despre practicile pastorale desfășurate de către ciobanii din Retezat”, a declarat, pentru GO Hunedoara, reprezentantul Parcului Național Retezat, Lucia Ursu.
Tinerii care doresc să participe la acest eveniment se pot înscrie începând din 15 iunie. Pentru mai multe detalii despre activități puteți accesa website-ul Administrației Parcului Național Retezat – www.retezat.ro .