Cele mai de seamă cete de crai din Valea Jiului se întrec, la Lupeni, la finele acestei săptămâni, în colinde, costume și, mai apoi, la țic. Acest obicei străvechi, din Ținutul Momârlanilor, este de fapt o demonstrație de forță între cei mai puternici tineri din cetele care concurează. Așadar, începe „Festivalul Crailor”, un eveniment de tradiție pentru Valea Jiului, organizat de peste un sfert de secol. Festivalul va avea loc la Palatul Cultural „Minerul” Lupeni, cu începere de la ora 17:00.
Cine sunt craii?
Copii și feciorii din satele momârlanilor se pregătesc, încă de când se lasă postul Crăciunului, pentru a vesti Nașterea Domnului în Ajun.
Se întâlnesc la repetiții și învață colinde străvechi, tipice Văii Jiului și își pregătesc cu mare atenție costumele, cu elemente simbolice, unele moștenite de la alte generații de crai.
Fiecare ceată de tineri are un număr impar de membri, iar fiecare dintre aceștia întruchipează câte un personaj din ziua Nașterii Domnului.
Este redată în mod special confruntarea dintre Irod și ce Trei Crai de la Răsărit, precum și urmărirea stelei, vestitoare a Nașterii Mântuitorului, de către ciobani. Fiecare ceată este formată din înger, doi soldaţi, cei trei Crai de la Răsărit, Irod, trei păstori şi preotul, care face glume.
„Crai îmbracă frumoase costume populare momârlănești, în timp ce ciobanii poartă cojoace și clopote mari la brâu, precum și măști care sperie duhurile rele. Fiecare ceată de crai are la dispoziție un anumit timp în care trebuie să prezinte sceneta, iar colindele trebuie să fie cele din zona noastră, altfel sunt descalificați. La finalul competiției, fiecare ceată desemnează pe cei mai voinici dintre membri care participă la țic. O întrecere ca între berbeci, în urma căreia, cei mai puternici sunt desemnați câștigători”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Emil Părău, cel care organizează acest festival, din 1997, alături de Primăria Lupeni.
Interpreți de folclor din județ, pe scena de la Lupeni
Dincolo de competiția artistică a cetelor de crai, pe scena de la Lupeni vor colinda interpreți de folclor îndrăgiți din județ precum: Ovidiu Olari, Bogdan Toma, Andrei Calotă și Andreea Popa. Intrarea se va face pe bază de invitații gratuite, care pot fi ridicate de la Palat, până vineri , în intervalul orar 10:00-13:00.
Foto: Fcebook/Lucian Resmeriță