Câteva zeci de lucrări de artă fotografică vor fi expuse, începând de sâmbătă, 5 octombrie, în Sufrageria Bethlen a Castelului Corvinilor din Hunedoara. Sunt lucrări realizate de artiști fotografi din Oradea și din județul Hunedoara. Vernisajul expoziției „FOTOconvergențele toamnei” va avea loc sâmbătă, la ora 17:00, iar lucrările vor rămâne în castel până în 27 octombrie, pentru a fi admirate de publicul vizitator.
Organizatorii evenimentului, Asociația Artiștilor Fotografi din România (AAFR) și VARADINUM Foto Club Oradea, susțin că expoziția este una de anvergură, în cadrul căreia, artiști consacrați, dar cei la început de drum, lansează viitoarele valori ale artei fotografice.
Așadar, vor fi expuse 41 de lucrări de autor, ale unor artiști la început de drum sau în apogeul creației, printuri de mari dimensiuni (100×70 cm), care reprezintă efortul profesionist de a aduce pe simeză lucrări de un înalt nivel artistic și tehnic.
Peste 40 de expozanți
Pe simezele de la Hunedoara expun, de la Varadinum Foto Club Oradea:
Dan Cristian Griga, Adela Rusu, Marian Plaino, Raul Ghiman, Adrian Cheregi, Ovi D. Pop, Mariana Scubli, Cătălin Arcu, Erika Berdan, Mircea Apostol, Molnár Szilvia, Constantin Lazăr, Iuliana Pașca, Andrei Bundaș, Paula Romocea, Claudiu Guraliuc, Mohammed Arfan Asif, Méhes Miklós, Adriana Ceaușescu, Virgilio Bardossi, Nagy Lajos, Lucian Goga, Rebeca Karako, Csaba Karako, Kenéz Éva.
Asociația Artiștilor Fotografi Hunedoreni:
Francisc Németh, Adrian Gabriel Bartok, Adrian Stoica, Alexandru Popa, Andrei Rosetti, Cătălin Mătăsaru, Călin Corpaciu, Alexandru Corici, Daniel I. Iancu, Grigore Roibu, Horea Preja, Isfan Marius, Nicolae Oprea, Octavian Simion, Alexandru Ștefănescu, Vasile Sârb
Curatori: Ovi D. Pop și Grigore Roibu.