Un eveniment istoric a avut loc în minunata Țară a Hațegului: întâlnirea Rețelei Europene a Geoparcurilor, ce a reunit reprezentanți ai teritoriilor geoparc cu recunoaștere UNESCO din 28 de țări. A fost pentru prima dată când România a găzduit un eveniment UNESCO de o asemenea anvergură în primul Geoparc Internațional UNESCO din țara noastră și din Europa de Est.
„A fost o mare bucurie și o mare onoare să găzduim întâlnirea Rețelei Europene a Geoparcurilor din acest an, la Hațeg. Totodată, am avut ocazia să le arătăm oaspeților noștri din 28 de țări cum facem noi să aducem laolaltă comunitatea locală din Țara Hațegului și lumea academică”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Adina Popa, specialist Comunicare – Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului.
Următoarea întâlnire a Rețelei va avea loc în primăvara anului viitor, în Turcia, gazdă fiind groparcul Kula. Și, tot anul viitor, în urma voturilor participanților, conferința Rețelei Europene a Geoparcurilor, care se desfășoară o dată la doi ani, va avea loc în Geoparcul Reykjanes din Islanda.
Pe urmele dinozaurilor pitici
După discuțiile purtate în cadrul întâlnirii, reprezentanții geoparcurilor lumii au avut parte și de vizite în teren. Participanții la întâlnire au avut de ales între trei trasee.
Unul dintre acestea i-a dus pe urmele paleontologului Franz Nopcsa și ale dinozaurilor pitici.
Cel de-al doilea traseu a fost dedicat descoperirii moștenirii lăsate în Țara Hațegului de vulcani, în comuna Densuș și de romani, la Sarmizegetusa Ulpia Traiana.
Cel de-al treilea traseu le-a făcut cunoștință oaspeților străini cu Castelul Corvinilor și Cetatea Deva, în scopul promovării valorilor întregului județ.
„Hațeg este acum capitala a 94 de geoparcuri europene, iar valorile și patrimoniul acestui teritoriu s-au făcut cunoscute în Rețea, în întreaga Europă și în întreaga lume.
Sperăm că acest lucru va contribui și la dezvoltare, pentru că acest geoparc, dar și toate celelalte geoparcuri, sunt comori ascunse. Iar descoperirea acestui tezaur îi face pe cetățenii europeni să devină conștienți de importanța acestor locuri.
Ne așteptăm la un flux de oameni interesați să le viziteze și să învețe, la fața locului, despre acest patrimoniu unic”, a afirmat prof. univ. dr. Nickolas Zouros, președintele Rețelei Globale a Geoparcurilor, la conferința de presă din cadrul întâlnirii EGN.
Cooperare strânsă a Geoparcului Țara Hațegului cu comunitatea locală
Participanții la eveniment au avut posibilitatea să întâlnească parteneri ai Geoparcului, de la nivel local până la nivel universitar, să afle de la ei detalii despre proiectele derulate în Țara Hațegului și să identifice noi modalități de colaborare prin proiecte internaționale comune.
„Vedem o cooperare foarte strânsă cu comunitatea în care suntem oaspeți, în care oamenii fac eforturi să susțină Geoparcul, și Universitatea din București. Este o relație cu adevărat unică și sperăm să fie o sursă de inspirație și pentru alte geoparcuri”, a precizat Kristof Vandenberghe, șeful secției Științele Pământului și Reducerea Riscului Geohazardelor și secretar al Programului pentru Geoștiințe și Geoparcuri din cadrul UNESCO.
Rețeaua Europeană a Geoparcurilor a fost creată în anul 2000 și reunește în prezent 94 de teritorii din 28 de țări de pe continentul nostru. Conceptul de geoparc s-a bucurat de succes la nivel mondial, astfel că anul 2004 s-a constituit Rețeaua Internațională a Geoparcurilor (Global Geoparks Network – GGN). Aceasta a obținut, în 17 noiembrie 2015, recunoașterea UNESCO prin Programul pentru Geoștiințe și Geoparcuri. La nivel mondial, sunt 177 de geoparcuri, din 46 de țări din întreaga lume, membre ale GGN. Numărul geoparcurilor UNESCO crește în fiecare an, pe măsură ce noi teritorii sunt evaluate și acceptate ca membre ale acestui important organism internațional.