Crăiasa Zăpezii a îmbrăcat stațiunea montană Straja în cea mai frumoasă mantie albă. Peisajul este unul feeric, aerul curat al muntelui îți inundă fiecare celulă a corpului, iar pârtiile se deschid, rând pe rând. Totodată, ofertele de cazare sunt extrem de tentante. Fie că schiezi sau practici snowboardingul, ori vrei doar să te plimbi printre brazii seculari și să auzi zăpada cum scârțâie sub picioare, Straja te așteaptă să cu o porție zdravănă de distracție și relaxare.
Imaginează-ți cum ar fi să te trezești dimineața și, așezat confortabil într-un fotoliu, să vezi cum soarele apare de după culmile înzăpezite, aruncând săgeți de lumină ce inundă cerul, pentru a vesti o nouă zi fermecătoare pe tărâmul gheții. Iar seara, de pe pârtie, să te bucuri de un asfințit ca în povești. Este aproape ireal cum același soare care apare dimineața, „pictează” peisajul cu cele mai spectaculoase culori.
Chiar dacă a nins în ultimele zile, stratul de zăpadă nu a ajuns să fie unul optim, astfel, a fost necesară intervenția „fabricii de zăpadă”. Tunurile au suflat zi și noapte „magice” particule de nea, iar acum, câteva dintre pârtii sunt numai bune pentru practicarea sporturilor de iarnă.
„Am reușit să facem practicabile pârtiile cu ajutorul zăpezii artificiale. Astfel, în acest weekend vor fi practicabile trei pârtii, la Straja. Este vorba despre Pârtia Constantinescu, cea mai lungă, Pârtia Alfa și Platoul Soarelui. Ne străduim, dacă ne va mai ajuta și vremea, să deschidem cât mai curând și Pârtia Mutu”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Emil Părău, principalul investitor din Straja.
Oferte de cazare de nerefuzat
Cu o sumedenie de surprize îi așteaptă cabanierii pe turiștii care decid să le calce pragul. Astfel, au fost lansate câteva oferte last-minute de nerefuzat. Complexul Montana – Straja, clasificat cu trei stele, are prețuri speciale pentru o săptămână la schi. Pentru perioada 10 – 15 decembrie, prețul este de 1.200 de lei, pentru cinci nopți de cazare, masă în regim demipensiune și ski-pass, de la 9:00 la 17:00, pe toate instalațiile Comexim R, funcționale la momentul respectiv.
În săptămâna dinaintea Crăciunului, 17 – 22 decembrie, prețul este de 1.400 de lei, în aceleași condiții, iar oferta continuă și pentru luna martie 2024. Astfel, în perioada 10 – 15 martie, prețul pentru o săptămână la Complexul Montana – Straja este de 1.400 de lei, iar în perioada 17 – 22 martie, costurile sunt de 1.200 de lei.
Staţiunea Straja, învecinată municipiului Lupeni, însumează 26 de kilometri de domeniu schiabil. Sunt amenajate 12 pârtii de schi, dintre care una de sanie, fiecare fiind echipată cu instalaţie de transport pe cablu. Totodată, pe cinci dintre pârtii există instalaţii de nocturnă, care permit iubitorilor sporturilor de iarnă să se bucure de zăpadă până seara târziu.
Foto: Facebook/Pârtia Platoul Soarelui Straja
Vă recomandăm să citiți și: